

Kremlinul a încercat miercuri să reducă aşteptările faţă de întâlnirea pe care o vor avea preşedintele american Joe Biden şi omologul rus Vladimir Putin pe 16 iunie la Geneva, transmite dpa.
Anunţând marţi summitul, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a precizat că 'liderii vor discuta despre întreaga gamă de chestiuni presante, în contextul în care încercăm să restabilim predictibilitatea şi stabilitatea în relaţia SUA-Rusia'.
'Nu vom discuta despre o nouă resetare a relaţiilor' cu Statele Unite, a spus miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru agenţia Interfax, afirmând că Rusia nu are cele mai bune experienţe din tentativele anterioare.
Peskov a mai spus că ar fi greşit să fie minimalizată importanţa summitului din 16 iunie - primul dintre Joe Biden şi Vladimir Putin ca preşedinţi -, dar a adăugat că nu există nicio îndoială că potenţialul pentru discuţii a fost afectat de negativism.
Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt a arătat că obiectivul va fi căutarea unui acord în domenii în care cele două state au opinii semnificativ diferite.
Nu este prevăzut ca la întâlnirea de la Geneva părţile să semneze un tratat major.
Alte subiecte ce vor apărea probabil în discuţii se referă la conflicte regionale şi la eforturi comune în lupta contra pandemiei.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)
Citește și:
Geneva se pregăteşte intens pentru summitul Biden-Putin de luna viitoare
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |