Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Belarusul şi Letonia şi-au expulzat luni reciproc întregul personal de la ambasadele de la Minsk, respectiv Riga, primul pas fiind făcut de MAE de la Minsk, care a acuzat că drapelul Belarusului a fost înlocuit cu unul al opoziţiei belaruse la o competiţie sportivă de hockey ce se desfăşoară la Riga, dispută ce survine în contextul crizei internaţionale generate de arestarea unui opozant belarus după ce avionul la bordul căruia se afla acesta a fost forţat să aterizeze duminică la Minsk.

''Ambasadorului (leton - n.red) i s-a solicitat să părăsească Belarusul în 24 de ore. Întregului personal diplomatic şi administrativ al ambasadei i s-a cerut de asemenea să părăsească Belarusul în 48 de ore. Le-am sugerat să menţină aici un ofiţer tehnico-administrativ care să se ocupe de clădire'', a declarat ministrul belarus de externe, Vladimir Makei, citat de agenţia BelTA.

Capitala letonă Riga găzduieşte zilele acestea campionatul mondial de hockey şi în centrul oraşului au fost arborate steagurile ţărilor participate. Dar primarul capitalei letone, Martins Stakis, împreună cu ministrul leton de externe Edgars Rinkevics au înlocuit steagul Belarusului cu un drapel alb-roşu-alb, un simbol al opoziţiei belaruse împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

''Nu putem lăsa fără răspuns astfel de acţiuni provocatoare'', a mai spus ministrul Makei. ''Suntem surprinşi să vedem astfel de acţiuni într-un moment în care Belarusul şi-a exprimat disponibilitatea de a conduce o investigaţie transparentă asupra incidentului cu avionul Ryanair, cu participarea experţilor internaţionali. În acest context, împotriva Belarusului nu sunt făcute doar declaraţii politice defăimătoare, ci se întreprind şi acţiuni provocatoare concrete'', a adăugat el.

După anunţul expulzării personalului ambasadei letone la Minsk, Ministerul de Externe leton a anunţat la rândul său expulzarea tuturor diplomaţilor belaruşi aflaţi la post la Riga, inclusiv ambasadorul, relatează Reuters.

Un ziarist şi blogger belarus plecat din ţară, Roman Protasevici, în vârstă 26 de ani, fost redactor-şef al canalului de opoziţie Nexta de pe Telegram, a fost arestat duminică la Minsk după ce avionul companiei Ryanair cu care călătorea de la Atena la Vilnius a fost obligat de autorităţile belaruse să aterizeze sub pretextul unei alerte cu bombă în timp ce avionul se afla în spaţiul aerian al Belarusului.

După acest incident, compania aeriană letonă Air Baltic, care are baze operaţionale şi în Lituania şi Estonia, a anunţat luni că deocamdată va evita survolarea spaţiului aerian al Belarusului.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

Belarusul susţine că a primit o ameninţare din partea Hamas împotriva zborului Ryanair

 

Avion interceptat în Belarus: Partenera opozantului Protasevici, arestată împreună cu el; statele baltice iau primele măsuri

 

Avion deturnat la Minsk: Kremlinul aşteaptă o evaluare a instanţelor internaţionale ale aviaţiei civile

 

Avion deturnat la Minsk: Agenţi de securitate belaruşi se aflau la bord (Ryanair)

 

Ambasadorii statelor NATO dezbat marţi cazul avionului Ryanair deturnat de Belarus

 

Un opozant belarus, arestat la Minsk după devierea unui avion cu destinaţia Vilnius; Lituania denunţă un "act abject"

 

UPDATE Comisia Europeană: Avionul deviat de Belarus a decolat de la Minsk cu destinaţia Vilnius

 

Avion deviat de Belarus: NATO spune că este "un incident grav şi periculos" şi cere o anchetă

 

Avion deviat la Minsk: Liderii europeni vor discuta la summit despre posibile sancţiuni împotriva Belarusului

 

 

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.