

Iranul a promis mişcării palestiniene Hamas sprijinul său în lupta împotriva Israelului în conflictul din Gaza, informează duminică dpa.
"Într-o conversaţie telefonică, sâmbătă, cu liderul Hamas Ismail Haniyeh, comandantul brigăzii al-Quds a Gardienilor Revoluţiei, generalul iranian Esmail Qa'ani, a asigurat Hamas de sprijinul său deplin, a informat presa de stat iraniană.
La rândul său, Haniyeh a mulţumit Iranului pentru sprijin şi, potrivit canalului de ştiri al-Alam, a spus că lupta împotriva Israelului nu este doar a Hamas, ci a întregii lumi islamice.
Mişcarea islamistă Hamas, care deţine controlul în Fâşia Gaza, este clasificată drept organizaţie teroristă de către UE, dar şi de alte state.
Anterior, ministrul iranian de externe a anulat din scurt o vizită în Austria, planificată pentru sâmbătă, după ce guvernul austriac a arborat steagul israelian pe clădirile sale.
Subiectul principal al reuniunii ar fi fost negocierile în curs la Viena pentru reînvierea acordului nuclear internaţional din 2015 cu Iranul.
Iranul consideră Israelul său drept principalul său inamic şi sprijină grupările de rezistenţă anti-israeliene, inclusiv Hamas şi Jihadul Islamic în Gaza, precum şi miliţia Hezbollah din sudul Libanului.
În această săptămână, întreaga conducere iraniană a "condamnat cu tărie crimele brutale şi crude ale Israelului" împotriva palestinienilor.
Cu toate acestea, Iranul păstrează un profil scăzut în această cea mai recentă escaladare a violenţelor israeliano-palestiniene.
Un motiv al acestei reţineri, potrivit observatorilor, ar fi tocmai negocierile nucleare, pe care Teheran nu vrea să le pună în pericol. Chestiunea principală vizează ridicarea sancţiunilor americane care, în ultimii doi ani, au afectat Iranul serios din punct de vedere economic. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: washingtoninstitute.org
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.