COD GALBEN: 20-05-2025 Intre 07:25 si 09:00 se va semnala Local ceață ce determină vizibilitate redusă, sub 200 m și izolat sub 50 m. in Zona joasă a județului Satu Mare , respectiv zona localităților; COD GALBEN: 20-05-2025 Intre 06:50 si 10:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 70…90 km/h și pe arii restrânse de peste 100 km/h. in Zona de munte a județului Gorj , respectiv zona de munte a localităților, Zona de munte a județului Vâlcea , respectiv zona de munte a localităților;
Guvernul rus a aprobat vineri aşa-numita lista "cu ţări neprietenoase", în care au fost incluse doar SUA şi Cehia, conform unui ordin executiv publicat de portalul oficial rusesc de informaţii juridice, într-o perioadă de tensiuni persistente între Moscova şi statele occidentale, informează TASS, Reuters şi AFP.
"Se aprobă lista ataşată cu state străine care comit acţiuni neprietenoase împotriva Federaţiei Ruse, a cetăţenilor Federaţiei Ruse sau a persoanelor juridice ruse", se spune în document.
Lista include doar două ţări - Statele Unite şi Republica Cehă - faţă de care se vor aplica măsuri în conformitate cu decretul preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, din 23 aprilie, potrivit TASS.
Vladimir Putin a semnat luna trecută o lege care limitează numărul angajaţilor locali ai misiunilor diplomatice străine şi ai altor agenţii şi a ordonat guvernului să întocmească o listă a statelor 'neprietenoase' ce vor face obiectul restricţiilor.
Conform documentului publicat vineri, misiunile diplomatice americane nu mai pot angaja deloc personal local, în timp ce misiunile cehe ar putea angaja maximum 19 persoane.
Această listă apare cu câteva zile înainte de prima întâlnire dintre secretarul de stat american Antony Blinken şi şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov.
Ambasada SUA la Moscova anunţase săptămâna aceasta că îşi va reduce cea mai mare parte a serviciilor consulare din cauza sancţiunilor ruse, care au forţat-o să se separe de majoritatea personalului său local şi să-şi reducă "mâna de lucru cu 75%".
Vineri, misiunea diplomatică americană a anunţat că îşi va relua temporar serviciile consulare pentru americani, după ce Rusia a decis să amâne reducerea drastică a personalului reprezentanţei diplomatice americane, conform AFP.
"Moscova a subliniat întotdeauna dorinţa sa pentru dialog", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS, subliniind că doar două ţări au fost incluse pe lista respectivă, în timp ce mass-media ruse evocaseră anterior zece ţări în total, între care Regatul Unit.
Relaţiile americano-ruse nu au încetat să se degradeze pe fondul acuzaţiilor Washingtonului de ingerinţă în alegerile prezidenţiale americane din 2020, de spionaj şi atacuri cibernetice.
Administraţia lui Joe Biden a dispus în aprilie noi sancţiuni împotriva unor entităţi legate de Rusia, expulzarea a zece diplomaţi şi o interdicţie băncilor americane de a cumpăra direct datoria emisă de Rusia.
În paralel, mai multe capitale occidentale, în special din Europa de Est, şi-au înmulţit în ultimele săptămâni deciziile de expulzare a unor diplomaţi ruşi. Praga s-a aflat în fruntea acestei mişcări, după ce guvernul ceh a acuzat serviciile secrete ruseşti că ar fi provocat explozia unui depozit de arme.
Moscova a luat la rândul ei măsuri de represalii şi a expulzat diplomaţi ai ţărilor respective, aminteşte AFP. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.