Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Pentagonul a minimalizat luni recentele ciocniri dintre forţele guvernamentale şi talibani şi a dat asigurări că acestea nu vor influenţa retragerea forţelor străine din Afganistan, transmite AFP.

"Ceea ce am văzut au fost mici atacuri de hărţuire care nu au avut un impact semnificativ asupra oamenilor noştri, echipamentelor noastre şi a bazelor", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, John Kirby.

"Nu am văzut încă nimic care ar putea afecta retragerea", a adăugat Kirby.

Ciocniri între talibani şi armata afgană au avut loc în mai multe provincii, inclusiv în fostul bastion al insurgenţilor din Kandahar, unde armata americană a realizat sâmbătă o "lovitură de precizie" după ce una din bazele sale a fost vizată indirect de un atac care nu a provocat daune.

"Cred că aţi văzut în week-end că generalul (Austin) Miller are cu siguranţă opţiuni la dispoziţie pentru a apăra trupele şi cetăţenii noştri", a menţionat purtătorul de cuvânt cu referire la comandantul forţelor americane din Afganistan.

Între timp, Statele Unite se gândesc să acorde vize interpreţilor afgani care au ajutat armata americană şi care se tem că vor deveni ţinte după ce forţele străine părăsesc Afganistanul, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

În timp ce mii de foşti interpreţi afgani aşteaptă un răspuns la cererile lor de viză pentru SUA, purtătorul de cuvânt a spus că Pentagonul este în discuţii cu Departamentul de Stat, care se ocupă de aceste cazuri, pentru ca lucrurile să progreseze.

Şeful Pentagonului, Lloyd Austin,"este conştient de sprijinul pe care l-am primit în ultimii 20 de ani din partea afganilor în diferite roluri", a spus el. Lloyd Austin "este, de asemenea, pe deplin conştient de riscurile pe care aceste persoane, precum şi familiile lor, şi le-au asumat şi le asumă în continuare prin sprijinirea nu numai a SUA, ci şi a partenerilor noştri din NATO şi din coaliţie".

Într-un raport publicat la începutul lunii aprilie, Universitatea americană Brown a indicat că în 2019 aproximativ 19.000 de solicitări de viză din partea afganilor care au lucrat pentru guvernul american ca interpreţi sau în funcţii administrative nu fuseseră încă procesate. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: John Kirby/Twitter

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.