Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ambasadorul Rusiei la Uniunea Europeană a fost convocat luni la instituţiile europene după decizia Moscovei de a sancţiona opt oficialităţi europene, între care şi pe preşedintele Parlamentului European şi un comisar, a anunţat Comisia Europeană, transmite AFP.

"Ambasadorul a fost convocat şi urmează să fie primit în cursul după-amiezii de secretarul general al Comisiei Europene şi de serviciul european de acţiune externă. Îi vom transmite condamnarea fermă şi respingerea acestei decizii", a declarat purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei europene Josep Borrell.

Rusia a interzis vinerea trecută intrarea pe teritoriul său a opt oficialităţi europene, printre care preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, vicepreşedinta Comisiei Europene, Vera Jourova, care este şi comisar european pentru valori şi transparenţă, procurorul Berlinului, Jorg Raupach, şi deputatul francez Jacques Maire - raportor special pe subiectul otrăvirii opozantului rus Aleksei Navalnîi, în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

Uniunea Europeană a condamnat această decizie anunţată după adoptarea de către Parlamentul European a unei rezoluţii care denunţa acţiunile Rusiei şi cerea impunerea de sancţiuni economice şi politice.

"UE îşi rezervă dreptul de a lua măsurile corespunzătoare în replică la decizia autorităţilor ruse", au avertizat vineri preşedinţii a trei instituţii ale UE (Parlamentul, Comisia şi Consiliul).

"Federaţia Rusă a ales calea confruntării în loc să caute să inverseze traiectoria negativă a relaţiilor UE-Rusia", au deplâns sâmbătă statele membre, într-o declaraţie publicată în numele lor de către Josep Borrell.

"Sunt în curs discuţii între statele membre pentru un răspuns unit", a precizat purtătorul de cuvânt al lui Borrell.

Reacţia UE va fi discutată de miniştrii afacerilor externe şi va fi inclusă pe ordinea de zi a summitului european din 25 mai, a declarat pentru AFP un diplomat european. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.