Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse i-a convocat miercuri pe ambasadorii Slovaciei, Letoniei şi Lituaniei, precum şi pe însărcinatul cu afaceri ad interim al Estoniei, pentru a le anunţa măsurile de răspuns decise după ce aceste ţări au expulzat mai muţi diplomaţi ruşi, în semn de sprijin faţă de Republica Cehă.
Potrivit unor comunicate separate postate de Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, diplomatului slovac i s-a comunicat că trei persoane de la Ambasada Slovaciei au fost declarate personae non-gratae şi că acestea trebuie să părăsească teritoriul Rusiei înainte de data de 5 mai, în timp ce doi angajaţi ai Ambasadei Lituaniei şi câte un angajat de la ambasadele Letoniei şi Estoniei vor trebui să plece din Rusia în termen de şapte zile.
În comunicat se precizează că cele trei republici baltice continuă să se situeze pe o cale făţiş inamicală faţă de Rusia şi că de data aceasta ele folosesc ca pretext "pseudo-solidaritatea" faţă de Republica Cehă.
Comunicatul referitor la Slovacia subliniază că decizia autorităţilor slovace de a manifesta o "solidaritate eronată" faţă de Cehia prejudiciază "relaţiile ruso-slovace tradiţional prieteneşti şi cooperarea bilaterală constructivă".
Slovacia a decis joi, 22 aprilie, să expulzeze trei diplomaţi ruşi, iar şeful guvernului de la Bratislava a explicat că ţara sa a luat această măsură în semn de solidaritate cu Republica Cehă, care a anunţat sâmbătă că va expulza 18 membri ai ambasadei Rusiei la Praga ca urmare a suspiciunii că serviciile secrete ruse au fost implicate în explozia de la un depozit de muniţii din 2014.
Cele trei ţări baltice - Estonia, Letonia şi Lituania - au anunţat vineri, 23 aprilie, că vor expulza în total patru diplomaţi ruşi în semn de solidaritate cu Republica Cehă.
Ministerul de Externe lituanian a afirmat că Vilniusul va expulza doi membri ai personalului ambasadei Rusiei în semn de solidaritate cu Cehia în legătură cu acest ''incident fără precedent şi periculos'', în timp ce Estonia şi Letonia au indicat că vor expulza câte un diplomat rus. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |