

Introducerea de către unele state ale UE a propriilor certificate de vaccinare anti-COVID-19 riscă să conducă la un mozaic de soluţii neunitare dacă cele 27 de state membre nu reuşesc să convină asupra unui sistem comun, a declarat miercuri în faţa Parlamentului European comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, relatează Reuters.
Comisia Europeană încearcă să lanseze un ''certificat verde digital'' care să înlesnească vara aceasta călătoriile între statele UE. Posesorii documentului (în format fizic sau digital) propus vor putea să dovedească cu acesta că au fost vaccinaţi anti-COVID-19, că au fost testaţi negativ în urma unei probe PCR recente sau că sunt imunizaţi în urma unei infectări de care s-au vindecat, evitând astfel restricţiile (carantină, testare) în ţara de destinaţie.
Dar încă nu s-au finalizat discuţiile asupra costurilor, datelor, chestiunilor privind respectarea dreptului la viaţă privată, precum şi asupra aspectelor tehnice şi medicale, printre altele.
''Dacă putem rezolva politic, soluţia tehnică va fi gata la timp. Dacă nu, atunci riscăm fragmentarea în Europa, cu o multitudine de soluţii naţionale posibil incompatibile'', a avertizat Didier Reynders în plenul Parlamentului European, care votează miercuri propunerea Comisiei Europene privind certificatul verde digital, după care vor urma negocierile cu Consiliul UE, ce reuneşte statele membre.
''Riscăm să avem o varietate de documente care nu pot fi citite şi verificate în celelalte state membre. Şi mai riscăm răspândirea documentelor contrafăcute, iar odată cu aceasta răspândirea virusului şi a neîncrederii cetăţenilor'', a insistat comisarul european.
Statele din sud cu sectoare turistice puternice, precum Spania sau Italia, doresc lansarea acestui document cât mai repede posibil. Dar ele se lovesc de statele mai reticente din nord şi de procedurile decizionale greoaie ale UE.
Între timp, mai multe state membre, printre care se numără Germania, Franţa, Spania, Grecia, Estonia şi Lituania îşi creează propriile soluţii informatice pentru evidenţa vaccinărilor.
Disputele dintre ţările UE privind achiziţiile de echipamente medicale, medicamente şi vaccinuri anti-COVID-19 au îngreunat deja un răspuns prompt al blocului comunitar în faţa pandemiei.
În timp ce UE se confruntă cu un al treilea val de infectări, există opinii conform cărora redeschiderea turismului intracomunitar este prematură în condiţiile unei rate încă reduse a vaccinării populaţiei europene.
O altă chestiune de lămurit este dacă testele de anticorpi pot fi considerate o dovadă adecvată că o persoană care s-a recuperat după COVID-19 este imună în faţa unei noi infecţii.
Pe de altă parte, unele state ale UE, inclusiv Belgia, sunt preocupate de riscul discriminării persoanelor nevaccinate faţă de cele vaccinate.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |