Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat luni "absurditatea acuzaţiilor" Pragăi, care a afirmat recent că Moscova a fost la originea exploziei unui depozit de muniţie în Republica Cehă, provocând o criză diplomatică între cele două ţări, relatează AFP.

"La cererea lui Emmanuel Macron, Vladimir Putin a comentat starea actuală a relaţiilor ruso-cehe, subliniind absurditatea acuzaţiilor Pragăi la adresa Rusiei şi măsurile luate", a informat Kremlinul într-un comunicat publicat după o convorbire telefonică între Putin şi omologul său francez.

Guvernul ceh a acuzat săptămâna trecută serviciile secrete ruse că au provocat explozia, în 2014, a acestui depozit de muniţii, provocând moartea a două persoane. Praga a expulzat apoi 18 diplomaţi ruşi prezentaţi ca spioni.

Moscova a ripostat cerând ca 20 de diplomaţi cehi să părăsească teritoriul său, în timp ce Slovacia, România şi ţările baltice au anunţat expulzarea unor diplomaţi ruşi, în semn de solidaritate cu Praga.

Luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins şi el acuzaţiile cehe. "Sunt acuzaţii foarte grave care i-au fost aduse Rusiei", a spus el, calificându-le drept "fără fundament" şi "aducând un prejudiciu extrem" relaţiilor bilaterale.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a afirmat că Bruxellesul trebuie să răspundă la aceste "declaraţii confuze" de la Praga.

El a acuzat, de asemenea, Republica Cehă, că a încălcat "convenţii internaţionale" stocând în acest depozit mine antipersonal interzise.

Ministrul ceh de interne Jan Hamacek a cerut marţea trecută partenerilor săi din UE şi NATO să expulzeze diplomaţi ruşi pentru a susţine Praga în confruntarea sa cu Moscova.

Această criză intervine în contextul în care mai multe capitale occidentale au înmulţit în ultimele săptămâni expulzările de diplomaţi ruşi, pe fondul altor acuzaţii de spionaj, de atacuri cibernetice sau de ingerinţă electorală.

În replică, Moscova a recurs sistematic la măsuri de represalii şi a expulzat diplomaţi din ţările respective.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.