Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Franţa este de părere că este dificil să se impună un certificat sanitar de călătorie obligatoriu, cât timp există persoane cărora încă nu le-a venit rândul să se vaccineze, a declarat luni ministrul francez pentru comerţul exterior, Franck Riester, citat de EFE.

"Dificultatea constă în faptul că deocamdată nu toate persoanele pot avea acces la vaccinare", fără a fi condiţionate de criterii precum vârsta sau riscul de a dezvolta o boală, a declarat Riester, într-un interviu acordat postului de televiziune BFMTV Business.

"Când lucrurile vor sta altfel, cu alte cuvinte când toată lumea va putea să se vaccineze, vom privi lucrurile în mod diferit. Trebuie să ne pregătim", a precizat el.

Ministrul francez a pus accentul pe faptul că vor trebui examinate "chestiunile etice şi chestiunile juridice" ale problemei.

Comisia Europeană a lansat, pentru a facilita călătoriile între ţările membre ale Uniunii Europene, proiectul unui certificat ce va cuprinde informaţii despre vaccinul administrat, precum şi date despre testul PCR efectuat sau dacă persoana respectivă a suferit de COVID-19.

Proiectul va fi dezbătut în Parlamentul European cu scopul de a fi gata în iunie, în perspectiva facilitării deplasărilor în timpul vacanţei de vară. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.