Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

După câteva luni de suspans, preşedintele american Joe Biden a fost invitat marţi să ţină primul său discurs politic în Congresul american pe 28 aprilie, cu puţin înaintea datei simbolice în care se împlinesc 100 de zile de mandat, transmite AFP.

Conform tradiţiei, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, l-a invitat pe preşedintele SUA, într-o scrisoare, să "împărtăşească (viziunea) sa pentru a face faţă provocărilor şi oportunităţilor acestui moment istoric", în contextul în care administraţia Biden încearcă să scoată ţara din pandemie şi să revitalizeze economia primei puteri mondiale.

Preşedinţii SUA susţin în mod tradiţional acest discurs politic în faţa ambelor camere ale Congresului, care se întruneşte în sesiune extraordinară, în primele săptămâni ale mandatului lor.
În următorii ani, acesta discurs în faţa congresmenilor poartă denumirea: "Discursul despre starea Uniunii".

De data aceasta, pandemia de COVID-19 şi asaltul asupra clădirii Congresului SUA din 6 ianuarie, precum şi îngrijorările care au urmat cu privire la securitatea Capitoliului, au determinat amânarea acestui eveniment politic.

"În urmă cu aproape 100 de zile, când aţi depus jurământul, aţi jurat cu un spirit plin de speranţă că "vine ajutorul". Acum, datorită guvernanţei dvs. istorice, care urmăreşte să realizeze o transformare profundă, ajutorul a sosit", a scris Nancy Pelosi, o aliată apropiată a lui Joe Biden, în scrisoarea de invitaţie.

Nancy Pelosi nu a precizat formatul pe care îl va avea, în mijlocul unei pandemii, acest discurs rostit de obicei în faţa a sute de parlamentari şi invitaţi adunaţi în hemiciclu. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.