COD GALBEN: 12-06-2021 ora 10 Intre 13 iunie, ora 02:00 – 13 iunie, ora 10:00Fenomene vizate se va semnala 13 iunie, ora 02:00 – 13 iunie, ora 10:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Joe Biden a decis ca trupele americane să rămână în Afganistan dincolo de data de 1 mai prevăzută într-un acord cu talibanii dar acestea vor pleca "fără condiţii" până la 11 septembrie, ziua în care se împlinesc 20 de ani de la atentatele din 2001 din SUA, a anunţat marţi un responsabil american citat de AFP şi DPA.

"Vom începe o retragere ordonată a forţelor rămase înainte de 1 mai şi intenţionăm să retragem toate trupele americane din ţară înainte de împlinirea a 20 de ani de la 11 septembrie", le-a declarat el jurnaliştilor, dând asigurări că această plecare va fi "coordonată" şi simultană cu a altor forţe din cadrul NATO.

"Le-am transmis talibanilor, fără cea mai mică ambiguitate, că vom răspunde cu forţă oricărui atac împotriva soldaţilor americani în timp ce efectuăm această retragere ordonată" şi în condiţii de siguranţă, a adăugat el.

SUA au intervenit în Afganistan după atentatele asupra turnurilor gemene din New York şi a Pentagonului. Armata americană a alungat rapid de la putere regimul taliban de la Kabul, acuzat că a găzduit organizaţia jihadistă Al Qaeda, responsabilă de atentate şi pe liderul său Osama bin Laden, dar apoi a rămas blocată în acest conflict.

Pentru a pune capăt celui mai lung război din istoria SUA, administraţia precedentă a lui Donald Trump a încheiat în februarie 2019 un acord cu talibanii.

Acesta prevedea retragerea tuturor forţelor americane şi străine până la 1 mai anul viitor, cu condiţia ca insurgenţii să împiedice pe viitor orice grup terorist să opereze din teritoriile afgane pe care le controlează.

Pentagonul a emis recent îndoieli privind respectarea acestui angajament.

Talibanii ar urma, de asemenea, să înceapă negocieri de pace directe cu guvernul de la Kabul. Aceste convorbiri, lansate în septembrie, bat pasul pe loc şi ar urma să fie relansate de la 24 aprilie, în cadrul unei conferinţe pentru pace în Turcia.

Responsabilul american a avertizat marţi că retragerea decisă de Joe Biden, care urmează să vorbească public miercuri despre acest dosar sensibil, va fi una "fără condiţii".

"Preşedintele a estimat că o abordare pe bază de condiţii, cum s-a întâmplat în cursul ultimelor două decenii, este o reţetă sigură pentru a rămâne în Afganistan pe viaţă", a explicat el.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editori online: Anda Badea, Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.