COD PORTOCALIU: 21-06-2021 ora 10 Intre 21 iunie, ora 11:00 – 21 iunie, ora 22:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD ROSU: 21-06-2021 ora 19 Intre 19:10 si 20:00 se va semnala averse torenţiale care vor acumula peste 40...50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vilejie, grindină in Județul Gorj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Teheranul a condamnat "ferm" luni seara noile sancţiuni anunţate de Uniunea Europeană împotriva a opt responsabili iranieni şi a anunţat ca răspuns ruperea "oricărui dialog asupra drepturilor omului" cu UE şi "cooperarea rezultată din acest dialog", potrivit France Presse.

"Trebuie desigur să respingem astfel de acţiuni din partea celor care pretind în mod fals că sunt campionii drepturilor omului, aceia care, din motive politice, nu doar că au rămas tăcuţi în faţa încălcării drepturilor poporului iranian sub regimul sancţiunilor ilegale impuse de Statele Unite, dar au şi cooperat cu acestea", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Saeed Khatibzadeh, într-un comunicat.

În consecinţă, Iranul "suspendă orice dialog cu privire la drepturile omului cu UE şi orice cooperare care rezultă din acest dialog în special în materie de terorism, lupta împotriva traficului de droguri şi refugiaţi", a adăugat reprezentantul diplomaţiei iraniene.

UE a anunţat luni îngheţarea activelor şi interdicţii de viză împotriva a opt responsabili ai forţelor de securitate iraniene pe care îi acuză de a fi luat parte la reprimarea violentă a tulburărilor din noiembrie 2019 în Iran.

Anunţul privind noile sancţiuni europene survine în timp ce UE poartă discuţii la Viena într-o încercare de a readuce SUA în acordul nuclear din 2015, din care s-au retras în mod unilateral în 2018, şi de a obţine ridicarea sancţiunilor impuse sau reimpuse de Washington împotriva Republicii islamice.

De la retragerea SUA din pactul de la Viena, Teheranul nu a încetat să-i acuze pe europeni de pasivitate şi de neonorarea angajamentelor pentru că nu au ajutat Iranul să ocolească efectele sancţiunilor americane, care au provocat o puternică recesiune în Iran.

Preşedintele iranian a ameninţat în mai multe rânduri Europa că Teheranul va înceta orice fel de cooperare în lupta împotriva traficului de droguri şi împotriva fluxului de migranţi.

ONU laudă cu regularitate Iranul pentru oferirea de adăpost refugiaţilor afgani (mai multe milioane) pe teritoriul său.

Iranul, una dintre principalele rute ale exportului de heroină din Afghanistan spre Europa, anunţă în mod regulat confiscarea unor cantităţi uriaşe de droguri.AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.