Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul bulgar al Educaţiei a prezentat joi calendarul pentru revenirea la învăţământul cu prezenţă fizică, începând din 12 aprilie, informează BTA.

Toate şcolile din Bulgaria au trecut pe învăţământ online pe 22 martie, pe fondul unei creşteri a infectărilor cu noul coronavirus în ţară, iar acum elevii bulgari urmează să se întoarcă în bănci în funcţie de vârstă.

Primii care revin în clase vor fi cei mai mici, din clasele I - IV, precum şi cei din clasele a 7-a, a 8-a şi a 10-a, a precizat într-o conferinţă de presă ministrul educaţiei, Krasimir Vălcev.

Ulterior, dacă situaţia epidemică o va permite, se vor întoarce în şcoli şi elevii din clasele a 5-a, a 6-a, a 9-a şi a 12-a, începând din 26 aprilie.

Ministerul bulgar al educaţiei vizează să permită revenirea la cursuri cu prezenţă fizică a până la 40% dintre elevii din clasele 5-12, menţionează BTA.

Tot din 12 aprilie vor fi permise programele de pregătire practică, examenele şi activităţile educative individuale.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: Krasimir Valchev/twitter.com

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.