Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Arestările de migranţi la frontiera SUA cu Mexicul au atins în martie cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, potrivit unor statistici publicate joi, care accentuează presiunea asupra preşedintelui Joe Biden, acuzat de opoziţie că minimizează criza, informează AFP.

Peste 172.000 de persoane au fost arestate de poliţia de frontieră luna trecută, după ce au încercat să intre ilegal pe teritoriul american, cu 71% mai multe decât în februarie.

Printre acestea se numără tot mai mulţi minori izolaţi, al căror număr s-a dublat într-o lună, ajungând de la circa 9.400 la peste 18.600, potrivit cifrelor Serviciul Vamal şi de Protecţie a Frontierei (CBP) al SUA.

Creşterea cea mai importantă se înregistrează cu toate acestea în rândul migranţilor sosiţi în familie, care au ajuns de la circa 20.000 în februarie la 53.823 în martie.

Aceste fluxuri, care au început să crească încă de la sfârşitul lui februarie 2020, dar care de la venirea lui Joe Biden la Casa Albă au crescut şi mai mult, constituie o provocare considerabilă pentru administraţia americană, care s-a angajat să nu respingă minorii neînsoţiţi.

Potrivit situaţiei din data de 6 aprilie, mai mult de 20.000 dintre ei se aflau în structuri de primire guvernamentale, dintre care unele prea puţin adaptate preluării de copii, uneori foarte mici.

Opoziţia republicană îl acuză pe preşedintele Joe Biden că a provocat un efect de domino atunci când a relaxat politicile privind migraţia ale predecesorului său Donald Trump. El a creat "un tsunami uman", a acuzat recent senatorul Lindey Graham.

De când a devenit preşedintele SUA, Joe Biden a suspendat expulzările imigranţilor fără acte, a introdus un proiect de lege pentru a le oferi o cale spre obţinerea cetăţeniei şi a început să admită o parte dintre solicitanţii de azil care aşteaptă de luni de zile în tabere de migranţi în Mexic.

Preşedintele democrat Joe Biden s-a angajat în cadrul campaniei electorale să şteargă "ruşinea morală şi naţională" moştenită de la predecesorul său, Donald Trump, referire la separarea membrilor a mii de familii de migranţi, dintre care unele încă nu s-au reunit.

Ministrul pentru securitate internă al SUA, Alejandro Mayorkas, urma să se deplaseze joi la frontieră, pentru o vizită ce va rămâne închisă pentru presă.

În acest context, guvernatorul Texasului, Greg Abbott, a cerut miercuri închiderea unui centru pentru tineri migranţi situat în San Antonio, după ce a primit informaţii, potrivit lui "credibile", privind abuzuri comise acolo.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.