Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul bulgar în exerciţiu, Boiko Borisov, a declarat joi că renunţă la mandatul de parlamentar obţinut la alegerile legislative desfăşurate duminică pe lista partidului său conservator GERB, care a câştigat scrutinul, dar nu are suficient sprijin în noul legislativ pentru a forma din nou guvernul, relatează agenţia EFE.

Borisov a anunţat pe Facebook că a informat Comisia Electorală că renunţă la mandatul şi salariul de deputat, argumentând că face acest lucru întrucât nu are nevoie de imunitate parlamentară.

Premierul conservator, care a câştigat de cinci ori alegerile desfăşurate începând din anul 2009 şi a condus de trei ori guvernul de la Sofia, a recunoscut miercuri că nu are suficient sprijin pentru a forma încă o dată guvernul, dar va încerca totuşi să o facă, iar dacă într-adevăr nu reuşeşte îi va cere lui Slavi Trifonov, liderul unui nou partid creat în urma protestelor anticorupţie de anul trecut, să-şi asume sarcina de formare a unei majorităţi.

Doi miniştri din actualul executiv au declarat miercuri seară că după constituirea noului parlament, către sfârşitul lunii aprilie, partidul lui Borisov - GERB (Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei) - va propune un guvern tehnocrat, dar care să nu fie condus de actualul premier.

GERB a obţinut la scrutinul de duminică 26,18% din voturi, cu şase procente sub scorul din 2017. Urmează cu 17,66% formaţiunea anti-sistem ''Există un Astfel de Popor'' (ITN), creată după protestele anticorupţie din vara anului trecut şi condusă de cântăreţul şi moderatorul de talk-showuri TV Slavi Trifonov. Partidul Socialist, condus de Korneliya Ninova, vine abia pe locul trei, cu 15,01% din voturi.

Trifonov şi alte două noi formaţiuni parlamentare nou intrate în parlament şi rezultate tot în urma demonstraţiilor din vara trecută, Bulgaria Democratică şi formaţiunea denumită ''Ridicaţi-vă! Jos Mafia!'', au refuzat până în prezent orice alianţă cu GERB, cu Partidul Socialist sau cu Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (formaţiune a minorităţii turce), partide care au dominat scena politică bulgară în ultimul deceniu şi pe care noile formaţiuni le consideră parte a aceluiaşi sistem corupt. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.