Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele brazilian, Jair Bolsonaro, a fost condamnat să îi plătească despăgubiri jurnalistei Patricia Campos Mello pentru prejudiciu moral cauzat de remarci machiste şi degradante la adresa ei, a informat sâmbătă o sursă judiciară, citată de AFP.

Potrivit hotărârii în primă instanţă a unui tribunal din Sao Paulo la care AFP a avut acces, şeful statului va trebui să plătească 20.000 de reali (circa 3.000 de euro) acestei jurnaliste a cotidianului Folha De S. Paulo, unul din cele mai respectate în Brazilia. El poate face apel împotriva acestei condamnări.

Judecătoarea însărcinată cu dosarul a apreciat în sentinţa sa datând din 16 martie că preşedintele de extremă dreaptă "a adus atingere onoarei reclamantei, provocându-i un prejudiciu moral".

Faptele datează din februarie 2020, când Jair Bolsonaro a insinuat că jurnalista a încercat să obţină dovezi împotriva lui în schimbul unor favoruri sexuale cu sursa sa.

Patricia Campos Mello este autoarea unor articole de investigaţie despre o organizaţie care a difuzat ştiri false prin intermediul serviciului de mesagerie Whatsapp împotriva Partidului Muncitorilor (PT, stânga) în cursul campaniei prezidenţiale din 2018, câştigată în cele din urmă de Jair Bolsonaro.

 

 

Sursa foto: Patricia Campos Mello/Facebook


La 21 ianaurie, ea a obţinut o victorie judiciară împotriva familiei preşedintelui brazilian, odată cu condamnarea unuia dintre fiii acestuia, deputatul Eduardo Bolsonaro, la o amendă de 30.000 de reali, tot pentru prejudiciu moral.

El afirmase în mai 2020 pe site-ul YouTube că jurnalista a "încercat să seducă" un angajat al unei companii de marketing digital cu scopul de a obţine informaţii pentru ancheta sa asupra dezinformării în alegerile din 2018.

Un raport al Federaţiei naţionale a jurnaliştilor din Brazilia (Fenaj) datând de la sfârşitul lui ianuarie a identificat în 2020 nu mai puţin de 428 de atacuri împotriva libertăţii presei în această ţară, printre care agresiuni fizice, verbale şi de intimidări, de două ori mai multe decât în 2019.

Potrivit acestui raport, preşedintele Jair Bolsonaro este implicat direct în 40% din aceste atacuri. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.