.jpg)
.jpg)
Opozantul Aleksei Navalnîi i-a acuzat pe gardienii închisorii în care este încarcerat de o formă de tortură prin privare de somn, într-o plângere trimisă serviciilor de securitate ruse publicată joi pe site-ul său, relatează AFP.
Gardienii "mă privează de somn, este vorba de facto despre un recurs la tortură prin privare de somn", scrie el, explicând că este trezit "de opt ori pe noapte" de angajaţii din penitenciarul rus în care este deţinut.
Într-o altă cerere oficială trimisă administraţiei penitenciare şi parchetului general, Aleksei Navalnîi, care a suferit o tentativă de otrăvire în august anul trecut cu un agent neurotoxic, cere să primească îngrijiri medicale, în contextul în care susţinătorii săi afirmă că starea sa de sănătate se degradează.
Avocata sa, Olga Mihailova, a declarat astfel joi că opozantul suferă de "dureri puternice" la spate şi la piciorul drept, afirmând că se teme pentru "viaţa şi sănătatea clientului ei".
"Pentru mine starea sa de sănătate este bineînţeles problematică", a declarat pe canalul rus de opoziţie Dojd Olga Mihailova, care s-a întâlnit în cele din urmă joi cu opozantul în colonia penitenciară după ce nu a reuşit să-l vadă în ajun.
Ea a adăugat că Aleksei Navalnîi a fost dus miercuri seară într-un "spital public", unde a putut efectua un RMN, însă nu i s-a transmis vreun diagnostic.
Olga Mihailova a subliniat că încearcă "de patru săptămâni" să-i transmită "medicamente normale" clientului său şi să obţină acordul pentru examinarea lui de către un alt medic decât cel al închisorii.
Potrivit ei, el nu primeşte acum decât antiinflamatorii şi creme.
Soţia lui Aleksei, Iulia Navalnîia, a cerut şi ea joi ca soţul ei să fie eliberat imediat pentru a fi tratat de doctori în care are încredere. Într-o postare pe Instagram, ea a descris ceea ce se întâmplă cu soţul ei drept drept o răzbunare personală pentru activităţile sale de opozant şi a cerut ca aceasta să se încheie, relatează Reuters.
Condamnat în februarie la doi ani şi jumătate de închisoare pentru un dosar de fraudă din 2014 - despre care el, ONG-urile şi numeroase capitale occidentale susţin că este politic - opozantul este încarcerat de la începutul lui martie într-o colonie penitenciară renumită pentru duritatea sa, la Pokrov, la 100 km de capitala rusă.
El a fost arestat în ianuarie, de la revenirea sa la Moscova, după cinci luni de convalescenţă în Germania, unde se recupera după ce a fost otrăvit, şi judecat în scurt timp.
Opozantul a intrat subit în comă în august anul trecut, în Siberia. După evacuarea sa în Germania, mai multe laboratoare europene au estimat că a fost otrăvit cu ajutorul unui agent neurotoxic de concepţie sovietică, Noviciok. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Starea sănătăţii lui Navalnîi, ''satisfăcătoare'', potrivit serviciului penitenciar rus
* Rusia: Starea sănătăţii lui Aleksei Navalnîi se deteriorează în închisoare (avocat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |