Poliţia norvegiană a anunţat marţi că a început chestionarea şefei guvernului, Erna Solberg, în legătură o petrecere de ziua de naştere pe care a organizat-o în luna februarie, ceea ce ar putea duce la o amendă de 10.000 de coroane norvegiene (1.165 dolari) pentru încălcarea regulilor de distanţare socială aferente COVID-19, transmite Reuters.
''Am început o investigaţie şi parte a acesteia implică intervievarea prim-ministrului. Am luat iniţiativa şi chestionarea a început'', a declarat inspectorul de poliţie Per Morten Sending.
Ancheta ar urma să se încheie în această săptămână.
Erna Solberg a prezentat scuze pentru că, alături de 13 membri ai familiei, a sărbătorit într-o staţiune montană împlinirea vârstei de 60 de ani, în pofida unei interdicţii guvernamentale privind evenimentele cu mai mult de zece participanţi.
''Am planificat o cină la un restaurant, care am crezut că respectă normele privind coronavirusul. A fost un restaurant unde am rezervat trei mese separate şi am păstrat distanţa între noi'', a explicat Solberg. ''Pot doar să prezint scuze pentru faptul că nu am înţeles că aceasta, potrivit definiţiei din lege, este un eveniment'', a adăugat ea.
Şefa guvernului de la Oslo a susţinut impunerea de reguli stricte pentru a încetini răspândirea SARS-CoV-2, ceea ce a făcut ca Norvegia să înregistreze una dintre cele mai mici rate de infectare şi printre cele mai puţine decese cauzate de COVID-19. Totuşi, ţara nordică raportează în prezent o creştere rapidă a numărului de infectări cu tulpini mai contagioase ale coronavirusului, ceea ce sporeşte presiunea asupra spitalelor. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |