Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Italia a suspendat luni, cu titlu de precauţie, administrarea vaccinului anti-COVID-19 de la AstraZeneca pe întreg teritoriul său, urmând exemplul altor state europene după semnalarea unor posibile reacţii adverse, transmite AFP.

Agenţia italiană a medicamentului, AIFA, 'a decis, cu titlu de precauţie şi în mod temporar, în aşteptarea unei decizii a EMA', Agenţia Europeană a Medicamentului, 'să interzică utilizarea vaccinului de la AstraZeneca pe tot teritoriul naţional', se arată într-un un comunicat.

'Această decizie a fost luată în linie cu măsuri similare adoptate de alte ţări europene', adaugă AIFA.

În ultima săptămână, mai multe ţări au suspendat utilizarea vaccinului de la AstraZeneca după apariţia unor probleme sanguine grave la persoane vaccinate.

Însă nimic nu indică o relaţie de tip cauză-efect, iar anunţurile autorităţile sanitare îi divizează pe profesionişti.

Valul a fost declanşat de Austria, care la 8 martie a suspendat folosirea unui lot în urma decesului unei asistente medicale care fusese vaccinată cu AstraZeneca.

Într-o primă fază, şi alte ţări, inclusiv Italia, au suspendat loturi izolate.

Câteva ţări scandinave - Danemarca, Norvegia, Islanda - au mers şi mai departe, suspendând administrarea oricăror doze de vaccin de la AstraZeneca, urmate duminică de Irlanda şi Olanda, iar luni de Germania şi Franţa.

'Noi aprofundări sunt în desfăşurare. AIFA, în coordonare cu EMA şi cu alte state europene, va examina toate evenimentele ce au fost semnalate în urma vaccinărilor', mai precizează agenţia italiană.

Conform unei surse din Ministerul Sănătăţii, decizia AIFA a intervenit după o reuniune între premierul Mario Draghi şi ministrul sănătăţii, Roberto Speranza. Acesta îi contactase în cursul zilei pe omologii săi din Germania, Franţa şi Spania, a indicat sursa.

'Alegerile făcute şi împărtăşite astăzi de principalele state europene în privinţa AstraZeneca au fost luate exclusiv cu titlu de precauţie, în aşteptarea viitoarei reuniuni decisive a EMA. Suntem încrezători că agenţia europeană va putea clarifica definitiv problema încă în următoarele ore', a afirmat Roberto Speranza într-un comunicat.

Decizia de suspendare a vaccinării cu AstraZeneca reprezintă o nouă lovitură dură pentru planul guvernului Draghi, care vrea să imunizeze 80% din populaţie până în octombrie, într-o ţară care înregistrat peste 102.000 de morţi de la debutul pandemiei.

Pentru a atinge acest obiectiv, guvernul vrea să accelereze ritmul vaccinării până la 500.000 de persoane pe zi începând de la mijlocul lunii aprilie, faţă de 170.000 în prezent.

Deocamdată au fost administrate peste 6,7 milioane de doze, însă numai 2 milioane de persoane au primit şi doza de rapel.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

Coronavirus: Germania suspendă vaccinările cu serul AstraZeneca-Oxford

 

Boris Johnson apără vaccinul dezvoltat de AstraZeneca/Oxford

 

Franţa suspendă administrarea vaccinului de la AstraZeneca în aşteptarea avizului de marţi al EMA (Macron)

 

Coronavirus/ Vaccinul AstraZeneca: Multe îngrijorări, dar nicio dovadă despre un pericol specific

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.