

Guvernul de la Roma intenţionează să transforme întreg teritoriul Italiei într-o "zonă roşie" de COVID-19 în perioada 3-5 aprilie, care include duminica Paştelui şi lunea Paştelui, conform unor declaraţii făcute vineri de surse citate de ANSA în timp ce administraţia premierului Mario Draghi a purtat discuţii cu guvernele regionale şi alte autorităţi locale cu privire la noi restricţii.
Roşul este nivelul maxim al sistemului obosit de restricţii anti-COVID din Italia, scrie agenţia italiană de presă.
În zonele roşii, magazinele neesenţiale sunt închise, restaurantele şi barurile nu pot servi clienţii, iar activităţile şcolare se desfăşoară de la distanţă, printre alte reguli.
Foto: (c) MASSIMO PERCOSSI/EPA
De asemenea, conform proiectului de lege, la care Reuters a avut acces, în zilele respective, italienii vor putea ieşi din case numai din motive de muncă, sănătate sau urgenţă.
Stefano Bonaccini, guvernatorul regiunii Emilia-Romagna şi preşedinte al Conferinţei Regiunilor din Italia, s-a exprimat în favoarea decretului pe care guvernul urmează să-l aprobe mai târziu vineri.
Totodată, guvernul condus de Draghi urmează să impună un nou regim de măsuri în perioada 15 martie - 6 aprilie, din cauza creşterii bruşte a cazurilor de COVID-19 în Italia.AGERPRES/(AS - autor: Daiana Mara, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.