Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O dronă a lovit duminică un port petrolier şi o rachetă balistică a vizat instalaţii ale gigantului energetic Aramco, în estul Arabiei Saudite, a făcut cunoscut Ministerul saudit al Energiei, citat de AFP şi EFE.

"Unul dintre parcurile de rezervoare petroliere din portul Ras Tanura din Provincia de Est, unul dintre cele mai mari porturi de transport petrolier din lume, a fost atacat în această dimineaţă de o dronă venind dinspre mare", a indicat ministerul într-un comunicat dat publicităţii de agenţia oficială de presă saudită, SPA.

Mai târziu, duminică, "schije dintr-un obuz provenit de la o rachetă balistică au căzut lângă zona rezidenţială a Saudi Aramco din oraşul Dhahran, unde locuiesc mii de angajaţi ai companiei şi familiile lor", a precizat comunicatul.

Atacurile nu au provocat victime sau daune, a adăugat ministerul, fără a-i identifica pe cei responsabili.

Rebelii yemeniţi houthi au afirmat însă că au lansat drone şi au tras rachete asupra localităţii Ras Tanura şi unor ţinte militare din oraşul Dammam, în apropiere de Dhahran.

Duminică mai devreme, coaliţia militară condusă de Arabia Saudită a lansat atacuri aeriene asupra Sanaa, capitala Yemenului aflată sub controlul rebelilor houthi, după ce a interceptat un val de drone şi rachete lansate de miliţiile susţinute Iran, potrivit SPA.

Această recrudescenţă a violenţelor intervine în timp ce administraţia preşedintelui american Joe Biden i-a îndemnat pe houthi să detensioneze situaţia după ce i-a retras de pe lista "organizaţiilor teroriste" pentru a nu împiedica, potrivit acesteia, livrarea de ajutor umanitar către Yemen. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.gulf-insider.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.