Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele polonez Andrzej Duda a discutat cu omologul său chinez Xi Jinping cu privire la achiziţionarea de către Varşovia a vaccinului chinezesc împotriva COVID-19, a declarat luni un consilier al acestuia pentru agenţia de presă poloneză PAP, în timp ce autorităţile caută modalităţi de a accelera vaccinarea populaţiei, relatează Reuters.

Deşi vaccinul chinezesc Sinopharm nu a primit încă aprobarea din partea organismelor de reglementare ale Uniunii Europene, Ungaria a devenit săptămâna trecută prima ţară din UE care a început să-l folosească într-o încercare de a accelera programul de vaccinare.

"La cererea premierului Mateusz Morawiecki, preşedintele a abordat problema cooperării polono-chineze în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, inclusiv posibilitatea ca Polonia să cumpere vaccinuri produse în China, a declarat Krzysztof Szczerski, citat de PAP.

Potrivit acestuia, orice potenţială achiziţie va face obiectul unor discuţii ulterioare.

Un purtător de cuvânt al guvernului polonez nu a răspuns unei solicitări de comentariu din partea Reuters.

La fel ca alte ţări membre ale UE, programul de vaccinare al Poloniei este afectat de întârzierile în livrare din partea unor producători precum AstraZeneca şi Pfizer. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci; editor: Sorin Calciu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citește și:

 

Coronavirus: Republica Cehă a comandat vaccinul rusesc Sputnik V

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.