Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele american Joe Biden a declarat vineri că SUA nu vor accepta niciodată anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea, potrivit unui comunicat dat publicităţii de Casa Albă în ziua în care se împlinesc 7 ani de la acest eveniment, relatează Reuters şi AFP.

"SUA nu acceptă şi nu vor accepta niciodată anexarea de către Rusia a peninsulei şi vor fi alături de Ucraina împotriva acţiunilor agresive ale Rusiei", a afirmat Biden.

"SUA continuă să fie alături de Ucraina şi de aliaţii şi partenerii săi astăzi, aşa cum au fost de la începutul acestui conflict. Cu prilejul acestei aniversări sumbre, reafirmăm un adevăr simplu: Crimeea este Ucraina", a adăugat el.

Conflictul între combatanţii susţinuţi de Rusia şi trupele ucrainene s-a soldat cu peste 13.000 de morţi din 2014, când Rusia a anexat Crimeea iar unele forţe proruse din estul Ucrainei s-au revoltat împotriva Kievului.

Administraţia Biden a precizat că încă efectuează revizuiri ale politicii sale externe privind Rusia, China şi alte domenii cheie după ce a preluat guvernarea de la fostul preşedinte Donald Trump pe 20 ianuarie, notează Reuters.

Joe Biden a discutat cu preşedintele rus Vladimir Putin luna trecută şi a ridicat mai multe chestiuni spinoase, printre care suveranitatea Ucrainei, încarcerarea opozantului Aleksei Navalnîi, presupusa ingerinţă în alegerile din SUA din 2020 şi atacurile cibernetice masive asupra guvernului american de anul trecut. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.