Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul spiritual suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat luni că Teheranul poate îmbogăţi uraniu până la 60% dacă ţara are nevoie, a anunţat televiziunea de stat iraniană, adăugând că Teheranul nu va ceda niciodată presiunii SUA privind activitatea nucleară a ţării, relatează Reuters.

''Nivelul de îmbogăţire a uraniului în Iran nu va fi limitat la 20%. Vom creşte nivelul în funcţie de nevoile ţării... Poate creşte la 60%", a declarat ayatollahul Ali Khamenei.

El a adăugat că Teheranul nu a încercat niciodată să se doteze cu arma nucleară, precizând că în cazul în care s-ar dori nimeni nu ar putea opri aceasta.

Iranul vrea să vadă "fapte, nu vorbe" din partea semnatarilor acordului nuclear din 2015, a afirmat miercurea trecută liderul spiritual suprem iranian.

Remarcile ayatollahului survin în contextul în care noul preşedinte american Joe Biden a afirmat că Washingtonul va reveni în acordul nuclear din care predecesorul său Donald Trump a retras SUA în 2018, în cazul în care Teheranul va relua mai întâi îndeplinirea integrală a obligaţiilor ce-i revin în cadrul acestuia.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat la 10 februarie că Iranul a început să producă uraniu metalic cu scopul de a-l folosi drept combustibil pentru unul din reactoarele sale, o nouă încălcare a angajamentelor sale asumate în acordul din 2015. Anunţul a intervenit la puţin peste o lună după ce Teheranul a reluat îmbogăţirea uraniului la 20%.

Deşi acest nivel este departe de nivelul de 90% necesar pentru o bombă, reprezintă cea mai gravă încălcare a acordului după retragerea Statelor Unite în 2018 şi restabilirea sancţiunilor.

JCPoA (planul comun de acţiune globală, în engleză, cum mai este cunoscut acordul din 2015), încheiat între republica islamică şi cele şase mari puteri - SUA, Regatul Unit, Franţa, Rusia, China şi Germania -, a permis o ridicare a sancţiunilor impuse Iranului pentru programul său nuclear în schimbul acceptării de către Teheran a unor limitări ale acestui program. După ce Trump a retras SUA şi a reinstituit sancţiuni împotriva Teheranului, acesta din urmă a început la rândul său să încalce prevederile acordului. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.