COD PORTOCALIU: 01-08-2021 ora 10 Intre vijelii puternice, grindină, averse torențialeInterval de valabilitate se va semnala vijelii puternice, grindină, averse torențialeInterval de valabilitate COD PORTOCALIU: 01-08-2021 ora 10 Intre val de căldură persistent și disconfort termic deosebit deaccentuatInterval de valabilitate se va semnala val de căldură persistent și disconfort termic deosebit deaccentuatInterval de valabilitate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rusia a acuzat joi Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) de ingerinţă în sistemul său judiciar pentru că a dispus cu o zi în urmă eliberarea imediată a opozantului rus Aleksei Navalnîi, vizat în vară de o tentativă de otrăvire cu o substanţă considerată armă chimică, în prezent încarcerat. Kremlinul califică drept 'ilegală' dispoziţia CEDO, potrivit EFE, DPA şi Interfax.

'Este o decizie ilegitimă, este o tentativă foarte serioasă de ingerinţă în afacerile judiciare ruse, ceea ce din punctul nostru de vedere este inacceptabil', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în videoconferinţa sa de presă zilnică.

CEDO ceruse în urmă cu o zi eliberarea imediată a lui Aleksei Navalnîi ca măsură de precauţie, argumentând că viaţa opozantului rus este posibil să fie în pericol.

'Curtea a ţinut cont de natura şi amploarea riscului pentru viaţa reclamantului, deliberând în lumina circumstanţelor generale ale detenţiei actuale a reclamantului', precizează CEDO într-un comunicat, postat pe site-ul său internet, o decizie pe care Rusia, ca semnatară a Convenţiei europene pentru protecţia drepturilor omului, 'are obligaţia să o respecte'.

'Graba luării unei astfel de decizii şi evident părtinirea clară în luarea unei astfel de decizii ridică multe întrebări', a spus Peskov.

Întrebat dacă din cauza acestei decizii a CEDO cu privire la Navalnîi Rusia ia în calcul retragerea din Consiliul Europei sau se aşteaptă la sancţiuni din partea acestui organism, Peskov a negat. 'Nu, nu căutăm niciun fel de confruntare', a adăugat el.

În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a exclus ca preşedintele rus Vladimir Putin să se adreseze Curţii Constituţionale a Rusiei pentru a se consulta cu privire la respectarea sau nu a deciziei CEDO, făcând referire la declaraţiile făcute miercuri de ministrul justiţiei rus, Konstantin Ciuicenko.

Cererea judecătorilor CEDO este 'ceva fără precedent', întrucât, în primul rând, este o 'intervenţie clară şi grosolană în funcţionarea sistemului judiciar al unei ţări suverane şi, în al doilea rând, este o cerere nefondată şi nelegitimă', declarase Ciuicenko.

Ministrul a subliniat că rezoluţia CEDO nu citează 'nicio dovadă şi nicio normă care să permită instanţei să ia această decizie'. El a adăugat că, între altele, cererea de eliberare a lui Navalnîi a fost făcută ştiindu-se că nu va putea fi respectată, întrucât 'conform legislaţiei ruse nu există motive legale pentru eliberarea acelei persoane'.

La rândul său, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a declarat că rezoluţia CEDO este 'încă un element al campaniei de presiune' împotriva Rusiei şi un element de 'ingerinţă' în afacerile sale interne.

'Este o contradicţie cu dreptul internaţional, ale cărei consecinţe nu le cântăreşte CEDO'', a spus ea.

În declaraţiile sale, Rusia se sprijină pe noua sa constituţie care pune jurisdicţia naţională mai presus de dreptul internaţional, potrivit DPA.

Aleksei Navalnîi (44 de ani) a fost arestat la 17 ianuarie la punctul de control al paşapoartelor pe un aeroport din Moscova la revenirea sa din Germania, unde a primit îngrijiri după ce fusese otrăvit cu agent neurotoxic din familia Noviciok de uz militar, pentru care el l-a învinuit direct pe preşedintele Vladimir Putin.

Cu puţin peste două săptămâni în urmă, justiţia rusă a transformat în sentinţă cu executare pedeapsa de 3 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare la care Navalnîi fusese condamnat în 2014 pentru delapidare. În cadrul procesului respectiv, Navalnîi a stat 10 luni în arest la domiciliu, perioadă care va fi dedusă din pedeapsa sa, rămânându-i să execute doi ani şi opt luni de închisoare. Modificarea sentinţei a intervenit după ce instanţa a decis că opozantul a încălcat condiţiile de eliberare după condamnarea cu suspendare în 2014. CEDO a calificat procesul drept arbitrar şi a ordonat Rusiei să despăgubească financiar opozantul.

Sâmbătă, Curtea de la Moscova va examina recursul prezentat de opozantul rus împotriva sentinţei. În aceeaşi zi, Navalnîi va avea a doua şedinţă de judecată în care este acuzat că a defăimat un veteran al celui de-al Doilea Război Mondial. În acest caz, el riscă o amendă care poate merge până la 1 milion de ruble sau 240 de ore de muncă în folosul comunităţii. Parchetul rus ceruse marţi amendarea opozantului rus cu 950.000 de ruble (aproximativ 13.000 de dolari sau 10.600 de euro).AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Citeşte şi:

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.