Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Statele Unite l-au îndemnat marţi pe Albin Kurti, următorul premier al Kosovo, să acorde prioritate normalizării relaţiilor cu Serbia, după ce politicianul kosovar a promis o nouă abordare pe această temă, transmite AFP.

"SUA sprijină cu tărie dialogul dintre Kosovo şi Serbia facilitat de UE, care are drept scop un acord extins de normalizare ce ar trebui să se concentreze pe o recunoaştere reciprocă", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, în cadrul unei conferinţe de presă.

 



"Vom încuraja noul guvern, odată format, să acorde prioritate acestor negocieri", a spus Ned Price felicitând Kosovo pentru scrutin.

Într-un interviu acordat luni AFP, reformistul de stânga Albin Kurti, care urmează să devină următorul prim-ministru, a declarat că discuţiile cu Serbia ar trebui să înceapă pe picior de 'egalitate' şi 'reciprocitate'.

În opinia lui Albin Kurti, aceste schimburi nu ar trebui să se concentreze pe compensarea Belgradului pentru pierderea Kosovo, fostă provincie cu majoritate albaneză.

Serbia refuză să recunoască declaraţia de independenţă a Kosovo din 2008, chiar dacă cele două părţi au convenit anul trecut la Washington asupra consolidării legăturilor economice.

SUA păstrează o influenţă importantă în Kosovo, descrisă uneori ca fiind cea mai pro-americană ţară din lume după ce Washingtonul a condus intervenţia NATO din 1999 care a determinat retragerea Serbiei. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto; (c) The National Desk - TND/facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.