Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Joe Biden a declarat sâmbătă că, în pofida achitării lui Donald Trump în procesul său de impeachment, "fondul acuzaţiei nu a fost contestat" şi că atacul asupra Capitoliului de la 6 ianuarie a arătat că "democraţia este fragilă", relatează AFP şi Reuters.

"Chiar dacă votul final nu a dus la o condamnare, fondul acuzaţiei nu este contestat", a declarat democratul după achitarea votată de Senatul SUA în al doilea proces de impeachment contra predecesorului său republican.

"Chiar şi cei care s-au opus condamnării, precum liderul minorităţii din Senat (Mitch) McConnell, cred că Donald Trump 'şi-a abandonat ruşinos îndatoririle' şi că 'practic şi moral este responsabil pentru provocarea' violenţei dezlănţuite la Capitoliu", a mai apreciat Biden.

El a spus că se gândeşte la poliţistul de la Capitoliu Brian Sicknick, care a murit în urma violenţelor de pe 6 ianuarie, precum şi la ceilalţi care au rezistat cu curaj sau care şi-au pierdut viaţa.

De asemenea, Biden a elogiat curajul celor care au făcut efortul de a proteja integritatea democraţiei americane, inclusiv democraţi şi republicani, oficiali electorali, judecători, lucrători în secţiile de votare.

"Acest trist capitol al istoriei noastre ne-a reamintit că democraţia este fragilă. Că ea trebuie mereu apărată. Că trebuie să rămânem mereu vigilenţi. Violenţa şi extremismul nu-şi au locul în America. Şi că fiecare dintre noi are datoria şi responsabilitatea, ca americani şi în special ca lideri, să apărăm adevărul şi să învingem minciuna ", a afirmat Biden într-un comunicat. AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Senatorii americani l-au achitat pe Donald Trump în al doilea său proces de impeachment

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.