Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consiliul de Securitate al ONU nu a reuşit marţi să cadă de acord asupra unei declaraţii comune referitoare la situaţia din Siria, la sfârşitul unei zile de negocieri marcate de un apel la unitate din partea emisarului organizaţiei în vederea relansării procesului politic blocat, informează AFP.

Rusia, principalul susţinător al regimului de la Damasc, a blocat în mod repetat negocierile, au declarat surse diplomatice.

AFP menţionează că nu a fost posibil să obţină un comentariu cu privire la motivele eşecului din partea misiunii diplomatice ruse la ONU.

În cursul unei reuniuni cu uşile închise a Consiliului care a avut loc în cursul dimineţii, emisarul ONU pentru Siria, Geir Pedersen, a cerut Consiliului de Securitate să se unească pentru a ieşi din impas, recunoscând eşecul ultimei şedinţe de la sfârşitul lunii ianuarie a Comitetului constituţional, care are sarcina să reformeze Constituţia şi să deschidă calea organizării de alegeri transparente în Siria.

"Diviziunile actuale din cadrul comunităţii internaţionale trebuie să fie depăşite", a declarat presei Pedersen după videoconferinţa sa cu membrii Consiliului de Securitate. Este nevoie de o "diplomaţie internaţională constructivă în cazul Siriei. În absenţa acesteia, este puţin probabil ca o cale constituţională să avanseze în mod real", a adăugat emisarul onusian.

De la începerea conflictului în 2011, soldat cu moartea a 380.000 de persoane, în dosarul sirian statele occidentale s-au aflat deseori pe poziţii opuse faţă de Rusia şi China.

Întâlnirea de la sfârşitul lunii ianuarie, a cincea de acest gen, a fost "o ocazie ratată şi o dezamăgire", a recunoscut emisarul ONU. Acesta a participat la organizarea reuniunii, alături de reprezentanţi ai regimului de la Damasc, ai opoziţiei şi ai societăţii civile.

Comitetul constituţional sirian, însărcinat cu modificarea Constituţiei din 2012 în vederea unor viitoare alegeri, a fost creat în septembrie 2019 şi şi-a început activitatea pe 30 octombrie 2019, la Geneva.

În timpul conferinţei video a Consiliului de Securitate de marţi, ţările occidentale au denunţat în unanimitate "eşecul" procesului politic de a pune capăt conflictului din Siria, atribuind responsabilitatea acestei nereuşite regimului sirian, potrivit unor surse diplomatice.

Revizuirea Constituţiei siriene şi organizarea de alegeri sub supravegherea ONU sunt prevăzute în rezoluţia 2254, adoptată în decembrie 2015 de Consiliul de Securitate.

Declaraţia care a fost negociată întreaga zi de marţi viza în special reafirmarea importanţei acestei rezoluţii.

Ultima declaraţie referitoare la situaţia din Siria adoptată de Consiliul de Securitate datează din octombrie 2019. Aceasta saluta crearea unui Comitet constituţional "credibil, echilibrat şi inclusiv". AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)

 

Citeşte şi:

 

Suveranitatea Israelului asupra Golanului: Administraţia lui Biden lasă pentru mai târziu definirea poziţiei sale

 

Platoul Golan va rămâne israelian, subliniază un membru al cabinetului premierului Netanyahu

 

Războiul din Siria: Peste 6.800 de morţi în 2020, cel mai scăzut bilanţ anual (ONG)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.