

Un important republican din Senatul SUA a avertizat sâmbătă că cel de-al doilea proces de impeachment împotriva fostului preşedinte republican Donald Trump ar putea duce la punerea sub acuzare a unor foşti preşedinţi democraţi dacă republicanii vor prelua controlul asupra Senatului peste doi ani, relatează Reuters.
"Dacă este o idee bună să punem sub acuzare şi să judecăm foşti preşedinţi, ce spuneţi (de judecarea unor) foşti preşedinţi democraţi atunci când republicanii vor obţine majoritatea în 2022? Gândiţi-vă la asta şi haideţi să facem ce este mai bine pentru ţară", a transmis senatorul John Cornyn, de 19 ani în Senatul SUA, într-o postare pe Twitter adresată liderului majorităţii democrate din camera superioară a Congresului american, Chuck Schumer.
Trump a devenit luna aceasta primul preşedinte american supus de două ori procedurii de impeachment, după ce Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, cu sprijinul a 10 republicani, a votat pentru punerea lui sub acuzare pentru incitare la insurecţie, ca urmare a discursului său înflăcărat din 6 ianuarie adresat susţinătorilor săi, cu puţin timp înainte ca aceştia să lanseze un asalt asupra Capitoliului din Washington.
Schumer, care a devenit lider al majorităţii democrate din Senat în această săptămână, a declarat vineri că procesul de destituire a lui Donald Trump va începe în a doua săptămână din februarie în Senat, după transmiterea actului de punere sub acuzare a fostului preşedinte la începutul săptămânii viitoare. Acest program va permite camerei superioare a Congresului SUA să confirme până atunci nominalizările preşedintelui Joe Biden pentru administraţia sa şi să se ocupe de un plan uriaş de ajutoare economice pentru a remedia criza provocată de coronavirus, a explicat Schumer. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.