COD GALBEN: 02-03-2021 ora 19 Intre 19:15 si 02:00 se va semnala Intensificări ale vântului, cu rafale de 90 - 100 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Iritaţi de revirimentele frecvente ale preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, europenii i-au cerut joi emisarului acestuia, Mevlüt Cavusoglu, "gesturi credibile" înainte de a relua dialogul în vederea normalizării relaţiilor cu Ankara, comentează AFP.

"Dialogul este esenţial, dar noi aşteptăm gesturi credibile pe teren", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce l-a primit pe ministrul turc de externe aflat în vizită la Bruxelles.

 

 

Foto: (c) RUSSIAN FOREIGN AFFAIRS MINISTRY HANDOUT/EPA


Ursula von der Leyen a precizat că întrevederea a fost un "scurt schimb de opinii" şi a reamintit decizia de a sancţiona acţiunile ilegale şi agresive ale Ankarei luată în decembrie de liderii europeni.

Ministrul turc de externe s-a întâlnit în cursul dimineţii cu şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell. El va fi primit vineri de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

 

 

Foto: (c) Stephanie Lecocq/Pool via REUTERS


"Preşedintele Erdogan i-a invitat pe Charles Michel şi pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să meargă în Turcia şi am venit pentru a pregăti această vizită", a anunţat Mevlüt Cavusoglu într-o declaraţie înainte de întâlnirea cu Josep Borrell.

"Sper că întrevederile mele vor fi fructuoase", a adăugat el.

Turcia doreşte să discute despre reînnoirea acordului privind migranţii încheiat cu UE, despre conferinţa internaţională asupra Mediteranei de Est propusă de Charles Michel, despre liberalizarea vizelor promisă de UE şi modernizarea uniunii vamale, a enumerat şeful diplomaţiei de la Ankara.

"Sperăm cu toţii că declaraţiile preşedintelui turc să fie repede transformate în acte concrete şi durabile care să dovedească bunăvoinţa reală faţă de UE, a declarat pentru AFP şeful diplomaţiei luxemburgheze, Jean Asselborn.

Dar "nimeni nu intenţionează să arunce buretele", a avertizat el. "UE rămâne hotărâtă să-şi apere interesele şi pe cele ale statelor membre, precum şi să menţină stabilitatea regională", a ţinut să adauge Jean Asselborn.

Subiectele de tensiune sunt numeroase: disputele cu Grecia şi Ciprul, implicarea Ankarei în conflictele din Siria, Libia şi Nagorno Karabakh, scandalul cu Parisul, încălcări ale embargoului ONU asupra armelor în Libia, acţiunile militare agresive din estul Mediteranei.

Liderii europeni i-au întins mâna preşedintelui Erdogan în iulie 2020, dar acesta a respins gestul. În decembrie, ei au decis să sancţioneze Ankara pentru continuarea forajului unilateral în zona economică exclusivă a Ciprului. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.