Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

SUA încearcă să extindă şi să consolideze constrângerile nucleare privitoare la Iran prin mijloace diplomatice şi această chestiune va fi abordată în primele discuţii ale preşedintelui Joe Biden cu omologii străini, a declarat secretarul pentru presă al Casei Albe, Jennifer Psaki, transmite joi Reuters.

Biden, care a depus miercuri jurământul de învestire în funcţia de preşedinte, a afirmat că în cazul în care Teheranul va reîncepe să se conformeze strict acordului nuclear internaţional din 2015, atunci şi SUA vor face acest lucru.

''Preşedintele a spus clar că el crede că prin diplomaţie succesivă SUA încearcă să extindă şi să consolideze constrângerile nucleare asupra Iranului şi să trateze alte probleme preocupante. Iranul trebuie să reînceapă să se conformeze constrângerilor nucleare semnificative din acord'', a spus Psaki.

Marţi, secretarul de stat desemnat Antony Blinken a declarat că Washingtonul nu va lua o decizie rapidă privind revenirea în acordul internaţional asupra programului nuclear iranian şi că preşedintele Joe Biden va trebui să vadă ce anume face Teheranul pentru a se supune pactului.

Acordul semnat între Iran şi marile puteri, printre care SUA, a fost denunţat în mai 2018 de preşedintele american de la acea vreme Donald Trump. De atunci, Washingtonul a reintrodus sancţiuni economice contra Iranului, în numele unei politici de 'presiune maximală' ce avea drept scop constrângerea Teheranului să negocieze un nou acord.

Începând din luna mai 2019, Iranul şi-a sporit stocul de uraniu îmbogăţit dincolo de limita fixată de acord şi îmbogăţeşte acest element chimic la 4,5%, nivel superior plafonului fixat (3,67%), dar încă departe de pragul necesar pentru o utilizare militară. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.