Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele american Joe Biden s-a recules miercuri la Mormântul Soldatului Necunoscut de la Cimitirul Naţional Arlington, în apropiere de Washington, împreună cu trei dintre predecesorii săi, relatează AFP.

 



Democraţii Bill Clinton şi Barack Obama, precum şi republicanul George W. Bush, care anterior au asistat la depunerea jurământului, l-au însoţit pe Joe Biden şi în această ultimă etapă înainte de intrarea sa în Casa Albă.

Într-un scurt omagiu pentru soldaţii căzuţi pentru Statele Unite, Joe Biden a făcut un salut militar, iar vicepreşedinta Kamala Harris a stat cu mână la inimă în faţa unei coroane de flori, în timp ce o orchestră militară intona imnul naţional.

Ei au intrat apoi în mausoleu împreună cu ceilalţi participanţi - foştii preşedinţi şi fostele prime doamne, Hillary Clinton, Laura Bush şi Michelle Obama.

În acest cimitir sunt înmormântaţi eroii patriei americane şi doi preşedinţi, unul fiind John F. Kennedy.

Fostul preşedinte Donald Trump a fost marele absent, el refuzând să participe la ceremonia de învestitură a rivalului său, încălcând uzanţele.

În ceea ce îl priveşte pe democratul Jimmy Carter, acesta nu s-a putut deplasa la Washington, din cauza celor 96 de ani şi a stării de sănătate fragile.

Joe Biden a depus miercuri jurământul în calitate de cel de al 46-lea preşedinte al SUA, iar prin discursul de învestitură a transmis un mesaj de unitate naţională. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, online: Alexandru Cojocaru)

 

Citeşte şi:

 

LIVE UPDATE VIDEO Ceremonia de învestire a celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.