Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, consideră că ar putea fi introdus la un moment dat un "paşaport de vaccinare" împotriva coronavirusului, dar nu este cazul acum, transmite dpa.

Într-un interviu acordat duminică programului olandez de televiziune Buitenhof, Michel a declarat că dezbaterea este "foarte pertinentă", dar decizia va fi luată de liderii Uniunii Europene.

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a cerut marţi crearea unui paşaport special care să ateste vaccinarea purtătorului. El a trimis o scrisoare în acest sens Comisiei Europene.

Potrivit lui Michel, există un acord de principiu privind un astfel de document, dar încă nu este momentul: mai întâi "trebuie vaccinaţi mai mulţi oameni". El a explicat pentru Buitenhof că dacă va fi introdus prea devreme, paşaportul ar putea "produce o frustrare uriaşă în Europa" şi în alte părţi ale lumii.

Preşedintele Consiliului European a apreciat însă, ca răspuns la o întrebare, că "nu exclude" ca pe viitor deplasările în interiorul UE să fie permise numai celor vaccinaţi. "Subiectul ste sensibil în multe ţări europene", a recunoscut Michel. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.