COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 4 iunie, ora 12 – 4 iunie, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 5 iunie, ora 12 – 5 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Congresul SUA a început miercuri dimineaţa dezbaterile cu privire la punerea sub acuzare a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, acuzat că a încurajat asaltul asupra Capitolului la Washington care s-a soldat cu cinci morţi, relatează AFP.
 


* UPDATE 14.01 ORA 02,12  VIDEO SUA: ''Nimeni nu este mai presus de lege'', afirmă Nancy Pelosi

 

 

"Nimeni nu este mai presus de lege", a afirmat miercuri seară preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, după punerea sub acuzare a lui Donald Trump pentru "incitare la insurecţie" asupra Capitoliului la 6 ianuarie, notează AFP.

 

* UPDATE 14.01 ORA 01,36  VIDEO SUA: Trump îi îndeamnă pe americani la unitate, trece sub tăcere punerea lui sub acuzare

 

Preşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, a lansat miercuri seară un apel la unitate, afirmând că violenţa "nu îşi are locul" în America, transmite AFP.


"Niciunul dintre adevăraţii mei partizani nu ar putea fi favorabil violenţei politice", a declarat el într-o înregistrare video în care nu se referă deloc la recenta punere sub acuzare de către Congres pentru că a încurajat asaltul simpatizanţilor săi asupra Capitoliului.

 

* UPDATE 14.01 ORA 00,04  SUA: Imposibil ca Trump să fie judecat înainte de plecarea lui de la Casa Albă (Mitch McConnell)

 

Mitch McConnell a subliniat, într-un comunicat dat publicităţii, că ar fi mai bine ca Congresul să îşi petreacă următoarele şapte zile facilitând o inaugurare în siguranţă şi un transfer ordonat al puterii.

 

* UPDATE 13.01 ORA 23,48  SUA: Trump pus sub acuzare de Camera Reprezentanţilor, al doilea "impeachment" istoric

 

Preşedintele american, Donald Trump, a fost pus sub acuzare miercuri în Camera Reprezentanţilor, al doilea "impeachment" istoric cu o săptămână înainte de sfârşitul mandatului său care se încheie în confuzie şi într-un climat de tensiune extremă, notează AFP.

Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, s-a pronunţat pentru "impeachment" cu 232 voturi faţă de 197 împotrivă.
 

 

* UPDATE 13.01 ORA 23,27  VIDEO SUA: Majoritatea democrată din Camera Reprezentanţilor a votat pentru destituirea preşedintelui Trump

 

Camera Reprezentanţilor a obţinut voturile necesare punerii sub acuzare a preşedintelui Trump, anunţă AFP.

 

 

* UPDATE 13.01 ORA 23,02 SUA: Camera Reprezentanţilor a început votul pentru punerea sub acuzare a preşedintelui Trump

 

Camera Reprezentanţilor a început votul privind punerea sub acuzare a preşedintelui în exerciţiu, Donald Trump, pentru "incitare la insurecţie" în cursul asaltului partizanilor săi asupra Capitoliului la 6 ianuarie, anunţă agenţiile internaţionale de presă.

 

* UPDATE 13.01 ORA 22,51  A doua procedură de destituire împotriva lui Donald Trump în curs de a fi decisă de Camera Reprezentanţilor

 

Camera Reprezentanţilor dezbate miercuri o nouă punere sub acuzare a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, care ar putea intra în istorie ca singurul preşedinte american care a fost supus de două ori unei proceduri de destituire, scrie AFP.

După cum prevede Constituţia, Congresul îl poate revoca pe preşedinte (sau vicepreşedinte, judecătorii federali etc.) în cazurile de "trădare, corupţie sau alte infracţiuni şi delicte majore".

 

* UPDATE 13.01 ORA 22,32 SUA: Şeful senatorilor republicani, Mitch McConnell, nu a exclus să voteze pentru destituirea lui Trump

 

Liderul senatorilor republicani, Mitch McConnell, a afirmat miercuri că nu a luat o decizie finală în legătură cu votul său pentru destituirea preşedintelui Donald Trump, transmit Reuters şi AFP.

 

 

Foto: (c) JIM LO SCALZO/EPA


"Nu am luat o decizie finală cu privire la modul în care voi vota", a spus McConnell într-un mesaj către colegii săi republicani, adăugând că va asculta argumentele legale prezentate Senatului după ce Camera Reprezentanţilor va vota pentru destituirea lui Trump.

 

* UPDATE  13.01 ORA 22,02  VIDEO Kevin McCarthy:Punerea sub acuzare a lui Trump atât de aproape de încheierea mandatului său ar fi ''o eroare''

 

 

O punere sub acuzare a lui Donald Trump cu o săptămână înainte de încheierea mandatului său ar fi "o eroare", a declarat miercuri liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, informează AFP.

"Nu există anchetă, nu există audieri", a explicat el, în condiţiile în care camera inferioară a Congresului, unde democraţii deţin majoritatea, urmează să voteze asupra celui de-al doilea act de acuzare împotriva lui Trump, deschizând astfel calea pentru un proces de destituire a lui în Senat.

 

* UPDATE 13.01 ORA 20,14 VIDEO SUA: Donald Trump este ''un pericol evident şi imediat'', el ''trebuie să plece'', afirmă Nancy Pelosi

 

Donald Trump este ''un pericol evident şi imediat'' pentru SUA şi ''trebuie să plece'', a declarat miercuri lidera democraţilor din Congres, Nancy Pelosi, în deschiderea dezbaterilor asupra punerii sub acuzare a preşedintelui american în exerciţiu, informează AFP.

 

Foto: (c) US HOUSE OF REPRESENTATIVES HANDOUT / EPA


"Preşedintele SUA a incitat la această insurecţie, această rebeliune armată", a explicat ea cu referire la asaltul împotriva Capitoliului care a avut loc pe 6 ianuarie. "El trebuie să plece, el este un pericol evident şi imediat împotriva naţiunii pe care o iubim cu toţii", a spus Pelosi.

 

"Scopul vostru a fost mereu de a-l ataca pe preşedinte, nu contează motivul. Este o obsesie", a replicat congresmanul republican Jim Jordan, unul dintre cei mai fideli "trumpişti".

 

Dezbaterile de miercuri au fost unele aprinse. Congresmanul democrat Ilhan Omar l-a calificat pe Donald Trump drept "tiran". "Nu putem pur şi simplu să întoarcem pagina şi să nu facem nimic", a declarat el.

În opinia deputatei republicane Nancy Mace, Congresul trebuie să ceară ca preşedintele să fie tras la răspundere pentru faptele sale, însă a întreprinde această procedură "în grabă" este iresponsabil.

 

*  13.01 ORA 16,47 VIDEO SUA: Congresul începe dezbaterile cu privire la punerea sub acuzare a preşedintelui Trump

 

Congresul SUA a început miercuri dimineaţa dezbaterile cu privire la punerea sub acuzare a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, acuzat că a încurajat asaltul asupra Capitolului la Washington care s-a soldat cu cinci morţi, relatează AFP.

 

Foto: (c) MICHAEL REYNOLDS / EPA


Votul asupra actului de acuzare este aşteptat să aibă loc în jurul orei 15:00 (20:00 GMT) în Camera Reprezentanţilor. Rezultatul votului este unul aşteptat, întrucât democraţii deţin majoritatea în Cameră.

Acesta vot va marca deschiderea formală a procedurii de impeachment împotriva celui de-al 45-lea preşedinte al SUA, primul din istorie care va fi pus sub acuzare de două ori în Congres.

 

Foto: (c) Oliver Contreras POOL / EPA 


Preşedintele Donald Trump, care mai are doar opt zile din mandatul la Casa Albă, a estimat marţi că nu există nicio şansă să fie demis şi a făcut apel la calm în prima sa deplasare în ţară după asaltul asupra Capitoliului de către susţinătorii săi, notează AFP. AGERPRES

 

* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei. 

 

Citeşte şi:

 

SUA: Donald Trump lansează un apel la calm: ''Fără violenţă, fără delicte, fără vandalism'' 

 

SUA: Vicepreşedintele Mike Pence a refuzat să invoce cel de-al 25-lea amendament al Constituţiei 

 

VIDEO SUA: Preşedintele Donald Trump consideră că nu sunt şanse să fie demis 

 

Secretarul de stat Mike Pompeo anulează deplasarea la Bruxelles în contextul votului de punere sub acuzare a preşedintelui 

 

Trump susţine că declanşarea noii proceduri de impeachment provoacă o "imensă furie", dar afirmă că nu vrea violenţă 

 

SUA/Procedură de destituire: Democraţii au depus actul de acuzare împotriva lui Trump 

 

LIVE UPDATE VIDEO Congresul SUA, reunit pentru validarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale; asalt asupra Capitoliului

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.