Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele ales Joe Biden a fost inoculat luni, în direct la televiziune, cu a doua doză de vaccin Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, într-un spital din Delaware, relatează AFP şi Reuters.

 

 

"Prioritatea mea numărul unu este de a face în aşa fel încât vaccinul să fie injectat în braţele oamenilor cât de rapid posibil", a declarat cu acest prilej viitorul preşedinte democrat.

 

Foto: (c) Tom Brenner / REUTERS


Joe Biden a fost injectat cu prima doză de vaccin pe 21 decembrie, o inoculare care a fost şi ea transmisă în direct la televiziune pentru a încuraja populaţia să se vaccineze.

Peste 374.000 de persoane au murit de noul coronavirus în SUA şi Joe Biden a calificat drept "mascaradă" distribuţia vaccinurilor organizată de guvernul preşedintelui la final de mandat Donald Trump.

Numai 8,9 milioane de americani au primit prima injecţie împotriva COVID-19, mult sub numărul de 20 de milioane care ar fi trebuit iniţial vaccinaţi împotriva COVID-19 până la sfârşitul lui 2020. Până în prezent, circa 25,4 milioane de doze au fost distribuite la nivel naţional, ceea ce ilustrează provocarea logistică a acestei operaţiuni.

 

Foto: (c) Tom Brenner / REUTERS


Joe Biden, care urmează să prezinte joi planul său de accelerare a campaniei de vaccinare în SUA, s-a declarat favorabil unei distribuiri imediate a tuturor dozelor disponibile, în loc ca jumătate din doze să fie păstrate pentru inocularea celei de a doua doze.

Eliminând obligaţia de a păstra jumătate din vaccinuri, autorităţile americane speră să crească numărul persoanelor care vor putea primi vaccinul rapid, notează AFP. AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.