Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Alegătorii din Kazahstan sunt chemaţi duminică să voteze în cadrul unui scrutin parlamentar organizat la 18 luni după alegerea preşedintelui Kasâm-Jomart Tokaev, transmite dpa.

Partidul Social-Democrat kazah boicotează votul, ceea ce înseamnă că opoziţia independentă nu ia parte la alegeri. În ultimele săptămâni, zeci de activişti au fost arestaţi. Numărul persoanelor cu drept de vot este de aproximativ 11,9 milioane.

La scrutin iau parte 312 candidaţi din cinci partide. Kazahstanul este republică prezidenţială, potrivit Constituţiei intrate în vigoare în 1995. Parlamentul său este bicameral, fiind format din Senat şi Majilis. Pragul pentru accederea în Majilis (camera inferioară a parlamentului kazah) este 7% din voturi. Dintre cei 107 membri ai Majlisului, 98 sunt aleşi prin vot direct, iar ceilalţi nouă sunt aleşi de Adunarea Poporului din Kazahstan, organism constituţional condus de preşedintele ţării.

 


Foto: (c) RADMIR FAHRUTDINOV / EPA


Ca şi în anii precedenţi, este de aşteptat ca partidul aflat la putere, Nur Otan, să câştige alegerile.

După alegerea lui Kasâm-Jomart Tokaev, la 11 iunie 2019, în funcţia de preşedinte, în mai multe oraşe din Kazahstan au avut loc proteste împotriva autoritarismului, în timpul cărora au fost arestate sute de persoane.

 


Foto: (c) RADMIR FAHRUTDINOV / EPA


Observatorii din partea OSCE au criticat încălcările standardelor democratice în timpul alegerilor parlamentare desfăşurate în urmă cu cinci ani. Un nou raport al OSCE indică faptul că drepturile fundamentale protejate prin constituţie ar putea fi limitate de schimbările legislative.

Din cauza pandemiei de COVID-19, alegătorii sunt autorizaţi să intre în secţiile de votare doar cu măşti care acoperă nasul şi gura şi cu mănuşi. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.