COD GALBEN: 22-05-2025 ora 10 Intre 22 mai, ora 12 – 22 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Femeia decedată miercuri după a fost rănită de glonţ în sediul Congresului SUA, la Washington, se numea Ashli Babbitt şi era o susţinătoare înfocată a preşedintelui Donald Trump care trăia în sudul Californiei, au informat media americane citând familia ei, scrie AFP.

 



"Femeia era Ashli Babbitt, care a fost militar timp de 14 ani şi a efectuat patru desfăşurări cu armata aerului americană", potrivit canalului de televiziune KUSI care a discutat cu soţul ei.

Ashli Babbitt, care deocamdată nu a fost identificată oficial de poliţie, trăia în regiunea San Diego, în sudul Californiei, cu soţul său care a descris-o ca "o partizană hotărâtă a preşedintelui Trump". În ce îl priveşte, el nu a mers la Washington pentru a manifesta.

Sute de partizani ai lui Donald Trump au trecut de cordoanele de securitate şi au urcat scările istoricei clădiri, oprind o sesiune comună a Congresului în cadrul căreia aleşii urmau să certifice victoria preşedintelui-ales Joe Biden la scrutinul din noiembrie.

În aceste scene de haos, în cursul cărora unii dintre poliţiştii care asigurau protecţia locurilor şi congresmenilor aveau arma în mână, o femei a fost rănită de glonţ în interiorul Capitoliului. Ea a decedat la puţin timp după ce a fost împuşcată, a afirmat şeful poliţiei din Washington fără să ofere vreun detaliu despre circumstanţele tragediei sau autorul focului de armă.

"Chiar nu ştiu de ce a decis să facă asta", a declarat soacra lui Ashli Babbitt, citată de o jurnalistă a canalului Fox 5.

Pe contul său de Twitter, Ashli Babbitt se prezenta ca o "veterană" şi "libertariană", afişându-şi dragostea pentru ţara sa. Recent, ea a retransmis numeroase mesaje de pe Twitter ale unor persoane care mergeau la Washington pentru a manifesta la apelul lui Donald Trump.

Marţi, Ashli Babbitt a răspuns uneia dintre ele care se plângea de anularea zborului său: "Nimic nu ne va opri. Ei pot încerca, încerca, încerca, dar furtuna este aici şi coboară spre Washington în mai puţin de 24 de ore. De la întuneric la lumină!". AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

LIVE UPDATE VIDEO Congresul SUA se întruneşte pentru validarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.