Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Internauţii şi unele mass-media din China făceau comentarii acide joi, pe reţelele sociale, în legătură cu scenele de haos de la Capitoliu, fără a ezita să facă o paralelă între situaţia de la Washington şi manifestanţii pro-democraţie din Hong Kong, informează AFP.

Fosta colonie britanică a fost zguduită în 2019 de o amplă mişcare de contestare împotriva tutelei, considerate în creştere, din partea Beijingului. Majoritar paşnică la început, mişcarea de contestare a dus la violenţe, mai ales atunci când manifestanţi au pătruns în interiorul "Legco", parlamentul local.

Pe Twitter, blocat de altfel în China, tabloidul naţionalist Global Times publică unele lângă altele fotografii cu intruziunea de la Capitoliu a susţinătorilor lui Donald Trump şi altele cu manifestanţi hongkongonezi în Legco.

 


Cotidianul de limbă engleză notează că manifestanţii din Hong Kong au fost calificaţi la acea dată drept "eroi" de către Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA. "Rămâne de văzut dacă ea va spune acelaşi lucru în legătură cu situaţia din Capitoliu", comentează ironic cotidianul.

În mai multe editoriale, Global Times atacă insistent democraţia "în stil occidental" şi apără "modelul" autoritar chinez, ca fiind mai eficace.

Pe platforma Weibo, Tineretul comunist a calificat evenimentele din capitala americană drept "un spectacol pe cinste".

Subiectul este intens comentat şi totaliza peste 230 de milioane de vizualizări. "Ceea ce s-a întâmplat la Hong Kong se repetă în Capitoliul american", comentează un internaut.

Susţinând manifestanţiile pro-democraţie din Hong Kong şi condamnându-le pe cele de la Washington, "liderii ţărilor occidentale au dat dovadă de duble standarde", susţine un altul.

Mişcarea de contestare din Hong Kong a fost înăbuşită la începutul lui 2020 prin restricţiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19, apoi prin intrarea în vigoare a unei noi legi asupra "securităţii naţionale", acuzată că subminează libertăţile teritoriului. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)

 

Citeşte şi:

 

LIVE UPDATE VIDEO Congresul SUA, reunit pentru validarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale; asalt asupra Capitoliului 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.