Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Candidatul democrat Raphael Warnock (51 de ani) şi-a revendicat în noaptea de marţi spre miercuri victoria în alegerile senatoriale cruciale din Georgia, în faţa senatoarei republicane aflate la sfârşit de mandat Kelly Loeffler (50 de ani), care nu şi-a recunoscut înfrângerea, informează miercuri AFP.

Autorităţile şi marile mass-media americane nu au anunţat deocamdată câştigătorul acestui scrutin strâns.

Democraţii ar avea nevoie să câştige şi un alt scrutin senatorial parţial organizat marţi în Georgia - unde s-au confruntat senatorul republican David Perdue (70 de ani) şi candidatul democrat John Ossoff (33 de ani), fost director al unei companii producătoare de filme documentare - pentru a prelua controlul în Senat, o miză majoră pentru preşedinţia lui Joe Biden, care îşi începe mandatul la 20 ianuarie. Rezultatul scrutinului va determina cât de uşor îşi va putea pune în practică agenda preşedintele ales.

Dacă victoria sa va fi confirmată, Raphael Warnock, pastor într-o biserică din Atlanta unde oficia Martin Luther King, va face istorie, devenind primul senator afro-american ales în Georgia.

Aceste noi alegeri au avut loc întrucât niciun candidat nu a reuşit să obţină cel puţin 50% din voturi la scrutinul din noiembrie organizat odată cu alegerile prezidenţiale.

Cele două posturi de senator din partea statului Georgia sunt deţinute în prezent de către Partidul Republican. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.