Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prim-ministrul britanic Boris Johnson ar pierde majoritatea absolută şi chiar propriul loc dacă ar avea loc acum alegeri generale în Regatul Unit, la care nici conservatorii, nici laburiştii nu ar câştiga o majoritate absolută, potrivit rezultatului unui sondaj publicat duminică de compania Focaldata, preluat de Reuters şi EFE.

Sondajul oferă prima vedere detaliată a percepţiei publice a modului în care premierul Johnson a gestionat negocierile dificile post-Brexit cu Uniunea Europeană şi criza coronavirusului, cu peste 50.000 de cazuri zilnice de COVID-19.

Conservatorii ar pierde, potrivit sondajului, 81 de locuri, evaporând majoritatea celor 80 pe care le-au câştigat la urne la ultimul scrutin, în 2019. Primul-ministru ar risca să-şi piardă propriul loc din circumscripţia Uxbridge And Ruislip South, la vest de Londra.

Partidul Conservator aflat la guvernare ar câştiga 284 de locuri, iar laburiştii - principalul grup de opoziţie - ar avea 282 de parlamentari.

În ceea ce priveşte procentajul voturilor, laburiştii ar fi în faţă, cu 37,7% din voturi; conservatorii ar primi 35,6% din sufragii; Liberal-Democraţii 8,7% şi Partidul Verde 6,9%.

Partidul Naţional Scoţian, care doreşte să se desprindă de restul Regatului Unit, se anticipează că ar câştiga 57 din cele 59 de locuri din Scoţia, ceea ce înseamnă că partidul ar putea juca un rol crucial în formarea următorului guvern.

Sondajul arată, de asemenea, că torii ar pierde locuri în enclave din nordul Angliei, care, în pofida faptului că au fost în mod tradiţional laburiste, şi-au schimbat loialităţile în 2019 pentru a-i sprijini pe conservatori, devenind cheia majorităţii absolute a lui Johnson.

Johnson a obţinut anul trecut o victorie electorală răsunătoare care i-a permis să scoată definitiv Marea Britanie din Uniunea Europeană, după aproape jumătate de secol de legături strânse, aminteşte Reuters. Dar premierul poate fi evaluat din ce în ce mai mult de răspunsul guvernului la pandemia de coronavirus, care a ucis deja peste 74.000 de oameni şi a zdrobit economia.

"La un an de la victoria extraordinară în alegerile generale, este clar că torii au deja mult de lucru dacă vor să reproducă succesul din 2019 în alegerile viitoare", a comentat Justin Ibbett, fondatorul Focaldata.

Peste 22.000 de persoane au fost chestionate în decurs de patru săptămâni în decembrie, circumscripţie cu circumscripţie, în cadrul acestui sondaj realizat de compania de profil Focaldata şi publicat de Sunday Times.

La aflarea datelor sondajului, susţinătorii conservatorilor au comentat pe reţelele de socializare că ancheta socială a fost efectuată înainte ca acordul Brexit să fie anunţat pe 24 decembrie.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.