Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Camera Reprezentanţilor a Congresului american a respins luni, cu o largă majoritate, vetoul dat de preşedintele în exerciţiu Donald Trump la legea bugetului de apărare, deschizând calea pentru un vot final similar în Senat, ce ar marca o premieră în mandatul celui de-al 45-lea preşedinte ale Statelor Unite, relatează AFP.

Mai mult de două treimi dintre membrii Camerei prezenţi în sală au votat în favoarea bugetului - 212 democraţi, dar şi 109 republicani -, 'în pofida obiecţiilor preşedintelui', asigurând majoritatea calificată necesară pentru a depăşi vetoul acestuia, ceea ce echivalează cu o înfrângere răsunătoare pentru preşedinte, în ultimele sale săptămâni de mandat.

Legea de autorizare a apărării naţionale (National Defense Authorization Act, NDAA, trecută prin Congres în fiecare an începând din 1961) pe anul fiscal 2021 a fost rezultatul unor îndelungi negocieri între republicani şi democraţi în Senat şi Camera Reprezentanţilor.

Bugetul de 740,5 miliarde de dolari fusese adoptat la începutul lunii cu majorităţi zdrobitoare, atât de Camera Reprezentanţilor, cu majoritate democrată, cât şi de Senat, controlat de republicani. El prevede în special o creştere cu 3% a salariilor personalului din apărare.

Donald Trump a anunţat la 23 decembrie că respinge prin veto legea, provocând consternare chiar şi în tabăra sa.

Pe lângă faptul că, în opinia sa, este prea favorabil Chinei, Trump mai reproşează textului că deschide posibilitatea redenumirii bazelor militare ce onorează generali confederaţi, care au luptat în apărarea sclaviei în timpul Războiului de Secesiune (1861-1865).

Preşedintele şi-a justificat opoziţia şi prin faptul că textul nu prevede abolirea unei legi ('articolul 230') care protejează statutul juridic al reţelelor sociale, pe care le acuză de părtinire împotriva sa.

Aceasta a fost a noua oară când Donald Trump a blocat o lege în cei patru ani de mandat, însă până acum Congresul nu strânsese niciodată destule voturi pentru a trece peste vetoul său.

În hemiciclu, republicanul Mac Thornberry, numărul doi al Comisiei Forţelor Armate a Camerei, i-a îndemnat pe republicani să respingă vetoul prezidenţial. 'Este acelaşi text, nu a fost schimbată nicio virgulă' faţă de cel adoptat 'cu peste 80% de Cameră în urmă cu 20 de zile', a pledat el luni.

Deocamdată nu a fost fixată o dată pentru votul în Senat, unde va fi de asemenea necesară o majoritate de două treimi pentru a răsturna vetoul preşedintelui. Bugetul apărării a fost adoptat de această cameră cu 84 de voturi pentru şi 13 împotrivă. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.