COD GALBEN: 09-03-2021 ora 10 Intre 10 martie, ora 03:00 - 11 martie, ora 06:00 se va semnala ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă local consistent in ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă local consistent;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Turcia pentru plasarea şi menţinerea în detenţie din 2016 a liderului pro-kurd Selahattin Demirtas, cerând eliberarea 'imediată' a acestuia, transmite AFP.

'Curtea constată mai multe încălcări ale Convenţiei (europene a drepturilor omului) şi ordonă eliberarea imediată' a lui Demirtas, se arată în comunicatul CEDO, care a judecat acest dosar în cea mai înaltă instanţă a sa, Marea Cameră.

În total, decizia Curţii indică nu mai puţin de cinci încălcări ale Convenţiei, referitoare mai ales la 'libertatea de exprimare', la 'libertate şi siguranţă', la 'alegeri libere'.

Ex-deputat, fost candidat la preşedinţie şi unul din principalii rivali ai lui Recep Tayyip Erdogan, Selahattin Demirtas se află în detenţie de la arestarea sa în noiembrie 2016, la câteva luni de la puciul eşuat din iulie împotriva preşedintelui turc.

Acuzat de 'terorism' de către regim, Demirtas, fost co-preşedinte al Partidului Democrat Popular (HDP, pro-kurd), riscă până la 142 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat în principalul proces în care este judecat şi al cărui verdict nu a fost încă dat.

În luna iunie, Curtea Constituţională a Turciei a stabilit că detenţia lui Demirtas constituie o încălcare a drepturilor acestuia. În septembrie 2019, un tribunal turc ordonase chiar eliberarea sa, dar opozantul a rămas în închisoare din cauza unei condamnări mai vechi pentru 'propagandă teroristă'.

În comunicatul de marţi, CEDO, care ceruse încă din 2018, fără succes, eliberarea lui Demirtas, consideră 'stabilit' faptul că privarea de libertate a opozantului pro-kurd, mai ales în campaniile pentru referendumul din aprilie 2017 şi alegerile prezidenţiale din iunie 2018, 'urmăreau un scop nemărturisit, acela de a înăbuşi pluralismul şi de a limita jocul liber al dezbaterii politice, aflat chiar în centrul noţiunii de societate democratică'.

Decizia CEDO critică şi reforma constituţională controversată din mai 2016 prin care li se ridică imunitatea deputaţilor vizaţi de proceduri judiciare.

'Numai deputaţii partidelor de opoziţie, şi anume CHP şi HDP, au fost privaţi de libertate şi/sau condamnaţi' în baza acestei reforme şi a procedurilor penale deschise împotriva lor, relevă CEDO.

'Deciziile referitoare la plasarea şi menţinerea în detenţie provizorie (a lui Demirtas) nu este un caz izolat', ci 'pare să urmeze o anumită constantă', mai arată CEDO, care aminteşte că, potrivit comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, 'legislaţia turcă este din ce în ce mai utilizată pentru a sufoca vocile disidente'.

În decizia de marţi, CEDO mai dispune ca lui Selahattin Demirtas să-i fie acordate despăgubiri totale de 60.400 de euro.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Calciu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.