Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a asigurat vineri că Beijingul este pregătit să coopereze cu preşedintele ales al SUA, Joe Biden, în privinţa mai multor priorităţi, dar a avertizat Washingtonul împotriva unui "mccarthyism" anti-chinez, informează AFP.

După luni de confruntare directă cu executivul preşedintelui Donald Trump, şeful diplomaţiei chineze a spus că speră într-o revenire la dialog şi la un climat de "încredere reciprocă" între cele două puteri economice mondiale după schimbarea administraţiei în SUA, pe 20 ianuarie.

"Este important ca politica americană faţă de China să reia obiectivitatea şi raţiunea cât mai curând posibil", a declarat Wang Yi într-o intervenţie virtuală adresată Asia Society, un grup de reflecţie din New York. El a asigurat că Beijingul consideră că există o "posibilitate de cooperare" cu privire la mai multe priorităţi ale viitoarei administraţii Biden: lupta împotriva pandemiei, criza economică şi schimbările climatice.

"Sperăm să putem extinde cooperarea şi să gestionăm diferenţele noastre prin dialog", a insistat Wang Yi.

Administraţia Trump a decis în ultimele luni că deceniile de dialog cu Beijingul au eşuat şi s-a angajat într-o confruntare totală, care aduce cu un noi război rece.

Secretarul de stat american Mike Pompeo a pus capăt programelor de schimburi culturale finanţate de China şi a înăsprit drastic regulile privind acordarea de vize chinezilor.

Cu accente din ce în ce mai ideologice în acuzaţiile sale împotriva Partidului Comunist Chinez, Pompeo s-a referit la o luptă între "libertate" şi "tiranie" şi a cerut universităţilor americane să fie prudente faţă de studenţii chinezi.

"Activităţile dăunătoare ale Partidului Comunist Chinez în China şi în străinătate dăunează intereselor americane şi subminează suveranitatea aliaţilor noştri", a declarat vineri Mike Pompeo într-un comunicat.

Departamentul de Comerţ al SUA a înregistrat 59 de noi entităţi chineze pe lista sa neagră, inclusiv Universitatea Tianjin şi Institutul de Tehnologie din Beijing. Orice export de tehnologii americane către aceste entităţi va necesita o autorizaţie specială.

Motivele acestor noi sancţiuni reflectă lista lungă a nemulţumirilor pe care Washingtonul le are faţă de Beijing: încălcarea drepturilor omului şi "supravegherea în masă", "furtul secretelor comerciale de la companiile americane", deturnarea exporturilor americane în scopuri militare şi campania de intimidare în Marea Chinei de Sud.

Tot vineri, secretarul de stat al SUA a marcat prima aniversare a apariţiei oficiale a noului coronavirus în China, cerând încă o dată mai multă "transparenţă la Beijing cu privire la originea şi răspândirea pandemiei". Administraţia Trump acuză autorităţile chineze că au ascuns gravitatea bolii şi că, prin urmare, sunt responsabile de răspândirea sa în întreaga lume.

Asistăm la un mccarthyism care reapare şi pune în pericol comerţul internaţional normal", a deplâns Wang Yi politica actualei administraţii americane, o referire la vânătoarea de vrăjitoare împotriva comuniştilor care a avut loc în SUA sub conducerea senatorului republican Joe McCarthy în perioada de după cel de-al doilea război mondial.

Ministrul chinez i-a acuzat pe oficialii americani, fără a da nume, că practică "o prezumţie iresponsabilă de vinovăţie" faţă de China."Ei ignoră numeroasele noastre interese comune şi posibilitatea de cooperare dintre ţările noastre, insistând că Beijingul este o ameninţare majoră", şi-a exprimat regretul Wang Yi.

Joe Biden a promis că va fi dur în relaţia cu Beijingul, susţinând ostilitatea crescândă existentă în clasa politică americană, dar şi că va încerca să dezvolte o oarecare cooperare cu China în faţa provocărilor planetare. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.