Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O interdicţie asupra activităţilor religioase extremiste urmează să fie adăugată în Codul Penal al Austriei, potrivit unui pachet de măsuri antiteroriste prezentate miercuri de guvernul austriac, informează dpa.

Pachetul de măsuri a fost elaborat ca reacţie la atacul terorist islamist care a avut loc la începutul lui noiembrie la Viena şi care s-a soldat cu decesul a patru oameni şi cu rănirea altor peste 20 de persoane.

Guvernul de coaliţie dintre conservatori şi verzi prevede pedepse de până la doi ani de închisoare pentru persoanele care "încearcă în mod continuu să înlocuiască elementele-cheie ale statului de drept democratic cu o ordine socială şi politică exclusiv religioasă", potrivit proiectului de lege.

Ministrul integrării sociale al Austriei, Susanne Raab, a subliniat că măsura este menită să combată "islamul politic".

Comunitatea religioasă islamică din Austria (IGGO) a criticat miercuri faptul că guvernul nu s-a consultat cu ea când a elaborat aceste măsuri şi a declarat că legislaţia propusă este foarte vagă. "Lupta împotriva terorismului şi extremismului poate fi câştigată doar împreună", a spus Umit Vural, preşedintele IGGO.

Obiectivele guvernului din Austria sunt similare celor ale guvernului francez, care lucrează la o lege menită să combată islamul radical şi să prevină radicalizarea, potrivit dpa.

Pachetul de măsuri antiteroriste din Austria includ un registru naţional al foştilor condamnaţi pentru terorism şi un registru al predicatorilor musulmani.

Cancelarul conservator al Austriei, Sebastian Kurz, doreşte de asemenea modificări legislative care să le permită tribunalelor să impună închisoare pe termen nedeterminat pentru persoane condamnate pentru terorism care continuă să constituie o ameninţare. Un proiect de lege în acest sens a fost amânat pentru anul viitor.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto: Andy Wenzel/www.bundeskanzleramt.gv.at

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.