Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O grupare sofisticată de piraterie informatică, susţinută de un guvern străin, a monitorizat e-mailurile interne din Departamentul Trezoreriei (Ministerul de finanţe) al SUA şi din agenţia guvernamentală responsabilă cu politicile privind internetul şi telecomunicaţiile, au indicat surse apropiate de subiect citate duminică de Reuters.

"Guvernul SUA este la curent cu aceste informaţii şi luăm toate măsurile necesare pentru a identifica şi remedia orice posibilă problemă legată de această situaţie", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului securităţii naţionale, John Ullyot.

În interiorul comunităţii de informaţii a SUA există preocupări că hackerii care au luat în vizor Trezoreria şi Administraţia naţională pentru telecomunicaţii şi informaţii (NTIA) din Departamentul Comerţului ar fi folosit metode similare pentru a "sparge" şi alte agenţii guvernamentale, au menţionat trei surse, care nu au precizat despre ce agenţii este vorba.

Atacul informatic dezvăluit este atât de grav încât a determinat convocarea unei reuniuni a Consiliului securităţii naţionale, sâmbătă, la Casa Albă, a mai afirmat una dintre sursele citate.

Potrivit surselor, e-mailurile personalului NTIA au fost monitorizate de hackeri luni la rând.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Alexandru Cojocaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.