

COD GALBEN: 23-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic
Cancelarul federal german Angela Merkel a îndemnat miercuri la introducerea de noi restricţii până la mijlocul lui ianuarie pe întreg teritoriul Germaniei, unde măsurile existente s-au dovedit insuficiente pentru a limita numărul de contaminări cu noul tip de coronavirus, informează AFP.
''Numărul contactelor'' între persoane "este prea ridicat, reducerea numărului de contacte este insuficientă", a declarat Merkel în camera deputaţilor.
Cancelarul federal consideră justificate propunerile unui grup de experţi ce vizează închiderea, cel mai târziu între Crăciun şi mijlocul lui ianuarie, a tuturor magazinelor nealimentare şi a şcolilor. Angela Merkel i-a îndemnat de asemenea pe germani să reducă la minim contactele sociale până de sărbători, evocând posibilitatea de a devansa începutul vacanţei şcolare.
"Trebuie să facem tot posibilul" pentru a evita "o avansare exponenţială" a numărului de cazuri, a declarat Merkel.
Germania a înregistrat în ultimele 24 de ore 590 de decese cauzate de COVID-19, un număr record.
După ce a fost salutată pentru modul în care a gestionat pandemia în timpul primul val, îm primăvară, Germania se confruntă cu mari probleme în faţa valului doi.
Creşterea rapidă a numărului de cazuri a fost oprită prin închiderea unor sectoare ale alimentaţiei publice, culturii şi sportului la începutul lui noiembrie, însă numărul de contaminări zilnice se menţine la un nivel ridicat. Astfel, Germania înregistrează în jur de 20.000 de noi cazuri de contaminare zilnice, mai multe decât în Franţa, iar numărul de bolnavi aflaţi la terapie intensivă este considerat îngrijorător de către autorităţi.
Guvernul federal şi guvernele de land urmează să discute înainte de Crăciun asupra unor eventuale noi măsuri pentru stăvilirea pandemiei.
În pofida limitării adunărilor publice la 5 persoane, standurile cu vin cald, tradiţionale în Germania în timpul sărbătorilor de iarnă, devin tot mai numeroase pe teritoriul ţării şi atrag multă lume. Ele au devenit un factor de propagare a virusului, potrivit autorităţilor. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |