Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, l-a ales pentru funcţia de secretar al apărării pe generalul în retragere Lloyd Austin, care s-a aflat în fruntea comandamentului forţelor americane din Orientul Mijlociu în administraţia Obama, a informat luni Politico, citând trei persoane care au cunoştinţă despre această decizie, informează Reuters.

Anunţul ar putea fi făcut chiar marţi dimineaţa.

Prin alegerea generalului Austin (67 de ani), care ar urma să fie primul secretar american al apărării de culoare, Joe Biden a ocolit-o pe Michelle Flournoy, care ar fi fost prima femeie în această funcţie şi care fusese considerată drept principala candidată la acest post. Flournoy a ocupat funcţia de subsecretar al apărării pentru politici în primul mandat al preşedintelui Barack Obama.

Generalul în retragere Lloyd Austin, care a condus CENTCOM în perioada 2013-2016, va avea nevoie de o derogare din partea Congresului pentru a putea ocupa această poziţie în cadrul executivului american deoarece au trecut mai puţin de şapte ani de când a fost activ în armată. El a fost trecut în retragere în 2016.

Nominalizarea sa ar putea atrage critici din partea cercurilor progresiste având în vedere rolul său în consiliul de administraţie al mai multor companii, inclusiv al corporaţiei producătoare de arme Raytheon Technologies. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: (c) ww.nytimes.com

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.