COD GALBEN: 17-01-2021 Intre 02:00 si 08:00 se va semnala - intensificari temporare ale vântului, cu rafale în general de 55 - 65 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bruxellesul a făcut presiuni miercuri asupra Franţei să ia măsurile necesare pentru a pune capăt depăşirii valorii-limită de dioxid de azot din aer, gaz poluant provenit în principal de la motoarele diesel, după cum i-a cerut şi justiţia europeană, relatează AFP.

Curtea de Justiţie a UE a constatat într-un verdict emis la 24 octombrie 2019 că Franţa a depăşit "de manieră sistematică şi persistentă" din 2010 valorile-limită aplicabile concentraţiilor de dioxid de azot (NO2) în mai multe aglomerări urbane.

Dar, cu excepţia aglomerării Clermont-Ferrand, situaţia nu a progresat între timp, în pofida "eforturilor consimţite de autorităţile franceze pentru a ameliora calitatea aerului", explică Comisia Europeană.

Într-o scrisoare de punere în întârziere, ea a invitat "Franţa să execute verdictul dat" de CJUE şi "să pună în aplicare toate măsurile necesare pentru a remedia situaţia".

În caz contrar, Franţa ar putea fi dată din nou în judecată şi "să se propună să fie aplicate sancţiuni financiare". Parisul dispune de două luni pentru a răspunde la scrisoarea Comisiei Europene.

Printre aglomeraţiile urbane vizate de verdict se află Marsilia, Paris, Montpellier, Toulouse, Grenoble, Strasbourg, Lyon sau Nisa.

Potrivit unui raport al Agenţiei europene de mediu privind calitatea aerului publicat în octombrie 2019, dioxidul de azot (NO2) este responsabil de 68.000 de decese premature pe an în UE, între care 7.500 în Franţa.

Pe 30 octombrie, Comisia Europeană a decis să trimită în judecată Franţa în faţa CJUE pentru "nerespectarea obligaţiei sale de a proteja cetăţenii de calitatea proastă a aerului", acţiunea în cauză referindu-se la poluarea cu particule fine PM10. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.