

Un înalt responsabil saudit a respins marţi acuzaţiile şefului diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, care au sugerat că regatul saudit ar fi jucat un rol în asasinarea unui eminent fizician nuclear iranian săptămâna trecută, notează AFP.
Mohsen Fakhrizadeh a fost ucis vineri într-un atac în apropiere de Teheran, atribuit de Republica Islamică Israelului, inamicul său jurat. Israelul nu a reacţionat la aceste acuzaţii.
Foto: (c) WANA (West Asia News Agency)/Handout via REUTERS
Luni, Mohammad Javad Zarif a evocat pe contul său de Instagram o "conspiraţie", menţionând o întâlnire secretă în Arabia Saudită între prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu. Această întâlnire a avut loc la 22 noiembrie, potrivit unor surse israeliene, dar Riadul a dezminţit-o. Secretarul de stat american, Mike Pompeo, se afla atunci în Arabia Saudită.
"Vizitele precipitate efectuate de Pompeo în regiune, o reuniune tripartită în Arabia Saudită şi declaraţiile lui Netanyahu ilustrează toate această conspiraţie care, din nefericire, s-a arătat vineri a fi un act terorist laş ce a dus la martiriul unuia dintre cei mai prestigioşi responsabili ai ţării", a scris ministrul iranian.
"Zarif vrea cu orice preţ să acuze regatul de orice lucru negativ care se produce în Iran. Ne va acuza şi pentru viitoarele cutremure sau inundaţii?", a scris pe Twitter ministrul de stat saudit pentru afaceri externe, Adel al-Jubeir.
"Nu este politica Arabiei Saudite de a se lansa în asasinate", a afirmat el.
Spre deosebire de alte monarhii arabe de la Golf, regatul saudit nu a condamnat oficial asasinarea omului de ştiinţă iranian.
Arabia Saudită, mare aliat al Statelor Unite, şi Iranul, duşman al Washingtonului, întreţin relaţii foarte tensionate. Riadul sprijină presiunile administraţiei Trump asupra Iranului, acuzat în pofida dezminţirilor sale că încearcă să se doteze cu arma nucleară şi supus unor sancţiuni americane. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* Iran: Un important om de ştiinţă iranian în domeniul nuclear, asasinat în apropiere de Teheran
* Iranul evocă o 'operaţiune complexă' în cazul asasinării lui Mohsen Fakhrizadeh şi acuză Mossad
* Ayatollahul Ali Khamenei promite şi el răzbunare după uciderea omului de ştiinţă Mohsen Fakhrizadeh
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.